Sute de minute de întârziere pe calea ferată, după ce furtuna de noaptea trecută a rupt mai mulți copaci, care au căzut peste firul de contact.
Circulația pe calea ferată este oprită temporar pe intervalul Lunca Bradului - Toplița (linie simplă), unde personalul feroviar acționează pentru îndepărtarea din gabaritul liniei a unor copaci rupți de furtuna din cursul nopții, iar pe intervalul Stânceni - Răstolița trenurile circulă cu tracțiune Diesel, informează duminică CFR SA, scrie Agerpres.
Astfel, două trenuri, oprite temporar în Lunca Bradului și Răstolița - IR 10731 (Toplița - Tg. Mureș) și IRN 407 (Valea lui Mihai - Brașov) -, au fost dublate cu locomotivă Diesel pe zona fără tensiune în linia de contact și reînscrise în trafic.
"Intervențiile pentru repunerea sub tensiune, care implică înlocuirea firului de contact rupt și a componentelor arse și avariate, se vor desfășura în intervalele orare succesive libere. Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Brașov depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului și restabilirea circulației în condiții normale", afirmă purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan.
Potrivit mersultrenurilor.infofer.ro, trenul IR 10731 avea 217 minute de întârziere la plecarea din Deda, la această oră reușind să mai recupereze câteva minute din întârziere, în timp ce trenul IRN 407 nu are date din circulație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu