Camioanele care pleacă din România prin PTF Giurgiu trebuie să aştepte cinci ore la graniţă.
Din cauza unui protest al societăţii civile bulgare care se desfăşoară la intrarea în Bulgaria, în apropierea punctului de frontieră Ruse - Giurgiu, camioanele care pleacă din România prin PTF Giurgiu trebuie să aştepte cinci ore la graniţă, conform Agerpres.
‘‘Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către Centrul Comun de Contact Giurgiu cu privire la faptul că în zilele 11 şi 12 noiembrie, între orele 10,00 - 13,00, va avea loc un protest al societăţii civile bulgare în zona sensului giratoriu din imediata apropiere a PTF Ruse - Giurgiu. ITPF Giurgiu a luat măsurile necesare astfel încât să se asigure un trafic fluent prin punctul de trecere. Totodată, sunt actualizaţi periodic timpii de aşteptare din PTF Giurgiu în funcţie de evoluţia protestului şi de modul cum acesta va afecta traficul transfrontalier. ITPF Giurgiu recomandă şoferilor mijloacelor de transport utilizarea celorlalte puncte de trecere la graniţa cu Bulgaria’’, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de ITPF Giurgiu.
Protestul a afectat circulaţia în ambele direcţii pe teritoriul Bulgariei. Motivul protestului este nemulţumirea societăţii civile faţă de calitatea proastă a aerului din oraşul Ruse. Conform Poliţiei de Frontieră, camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu aşteaptă trei sute de minute, iar cele care intră în ţară, 60 de minute.
Pentru autoturisme, timpul de aşteptare la ieşirea din România, prin PTF Giurgiu, este de 20 de minute, iar la intrarea în ţară - de 40 de minute. Cozile de TIR-uri care vor să iasă din ţară prin PTF Giurgiu se întind pe aproximativ zece kilometri, pe DN 5, Bucureşti - Giurgiu, până la Daia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu