Arkadiusz Mularczyk, membru al Seim, a vorbit despre ideea de integrare europeană în schimbul renunțării la despăgubirile de război, într-un dialog cu Radu Golban.
"Unele mecanisme şi structuri ale Uniunii Europene, care sunt mai degrabă atipice ca metode de integrare - începând cu monitorizare sistemului de integrare a monedei euro, la unitatea socială, la conceptul libertății de mișcare a forţei de muncă, constituția Europei, - din păcate ele îşi au rădăcinile în socialismul național. A fost, în principal, rodul muncii experților germani, care s-au gândit în anii ’30 cum să integreze Europa.
Un istoric german, profesor la Universitatea din Munchen, a afirmat că Hitler a avut un soi de concept de integrare europeană, ceea ce eu refuz în totalitate să cred. Dar, totuși, unii istorici consideră că Fuhrerul a intenționat să unifice Europa. Din păcate, a vrut să facă asta prin forță. Întrebarea mea este: dacă răul pe care l-a făcut nu este compensat, cineva poate să concluzioneze că Germania a câștigat de fapt războiul? Pentru că jurnaliștii - oamenii din media la general vorbind - spun, la fel şi în Germania, că, într-o Europă integrată, plătim mult pentru integrare, așadar nu mai trebuie să plătim despăgubiri de război. Este o cu totul altă mâncare de peşte. Nu credeţi? Nu putem combina integrarea europeană din zilele noastre cu renunțarea la despăgubiri de război...", a spus Radu Golban, în emisiunea Outlook de la DCNews TV.
"Absolut! Este un argument de-a dreptul hilar, pentru că Polonia, România şi alte ţări europene care au intrat în Uniunea Europeană - care cuprindea deja Marea Britanie, Spania, Portugalia sau Franța - care au cotizat la bugetul european şi au plătit pentru daunele Germaniei… Nu, este un concept, un plan european pentru numeroasele state care vor să adere la Uniunea Europeană, cum ar fi România. Ne-am deschis granițele, mulți polonezi au emigrat în Germania, în Franţa, Marea Britanie, iar acum locuiesc şi muncesc acolo. Ne-am deschis pieţele, astfel că multe companii franceze, britanice, germane dețin afaceri importante în Polonia. Totul a reprezentat o înțelegere, o afacere. Nu trebuie să confundăm afacerile cu despăgubirile de război. Sunt idei şi probleme complet diferite", a spus Arkadiusz Mularczyk.
Citește și:
Germania vrea să le interzică cetățenilor UE să facă parte conducerea întreprinderilor de stat ruse
Germania doreşte să împiedice cetăţenii Uniunii Europene (UE) să deţină roluri-cheie în întreprinderile de stat ruse, potrivit unei propuneri de noi sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, consultată de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie dpa.
Ani de zile, fostul cancelar german Gerhard Schröder a făcut parte din consiliul de conducere al gigantului energetic rus Rosneft. El a anunţat în cele din urmă în mai că va părăsi consiliul de administraţie, după ce a fost pus sub presiune crescândă în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Potrivit jurnalului, Berlinul insistă, de asemenea, pentru implementarea unui plafon global de preţ pentru importurile de petrol din Rusia, aşa cum a propus deja grupul G7, plus interzicerea cooperării cu companiile ruse în domeniul energiei nucleare.
Propunerea germană ar interzice şi vânzarea de bunuri imobiliare în Uniunea Europeană către cetăţenii ruşi. Mai multe persoane ar fi supuse interdicţiilor de călătorie în UE şi îngheţării activelor. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu