Intel lansează astăzi prima placă video pentru desktop, Iris Xe, după 20 de ani de la ultima încercare de a intra pe piața GPU-urilor.
Conform The Verge, noua componentă Intel este țintită în special către computere mici și medii pentru corporații sau uz personal. Compania își unește forțele cu Asus și alți parteneri pentru a vinde aceste plăci video în computere prefabricate.
Din nefericire pentru gameri, Iris Xe nu este încă gata pentru gaming și pentru a înfrunta giganții Nvidia și AMD. Intel transmite că aceste noi GPU-uri au ca scop îmbunătățirea graficilor PC-urilor și integrarea unui suport mai bun pentru monitoare multiple sau diferite codec-uri. De 20 de ani nu mai lansase Intel o placă video pentru desktop și s-ar putea să mai așteptăm ceva vreme până când compania se va întrece cu adevărat cu Nvidia și AMD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu