Sociologul Alfred Bulai a afirmat, în cadrul emisiunii Nod în papură, că în viitor nu vom mai avea nevoie de cunoştinţe de limba engleză şi că globalizarea, aşa cum o cunoaştem noi, se va schimba.
"Trebuie să ne gândim că va trebui să ne adaptăm, indiscutabil. Hai să ne gândim la nişte lucruri banale. Societatea în general este în urmă. Nu cea românească, ci în general. Nu mai zic de sistemul educaţional. De ce mai cerem limba engleză? S-a terminat, gata. Sistemele de traducere automată sunt deja performante la nivelul la care pentru a te descurca nu mai ai nevoie de nimic. Probabil în 3-4 ani vor fi la nivel super înalt.
E interesantă schimbarea societăţii. Mai întâi pentru că o să apară o chestie negândită, şi anume un curent antiglobalizare. Invers faţă de cât avem impresia. Vom trăi toţi în universul nostru cultural. Bulgarul va trebui să ştie doar bulgara. Asta e deja practicabil.
Un tip de la Banca Mondială de acum câţiva ani era parte dintr-un grup de experţi, veniţi în România. Şi ăia au zis că o prezentare nu e în engleză. Şi a răspuns "şi ce o să fac dacă nu e în engleză? Nu o să traducem 1000 de pagini pentru doi oameni. Lucraţi cu Google". Şi asta au şi făcut.
Ce vreau să zic este că avem o schimbare de paradigmă. Nu vom traduce Faust sau Shakespeare cu inteligenţa artificială, e clar. Dar pentru a te descurca, va fi suficient.
Apropo de abilităţi care o să dispară, sunt unele care au dispărut. Caligrafia, spre exemplu. Nu mai e nevoie de ea. E clar că sunt alte tipuri de abilităţi acum. Întrebarea este când renunţăm! E o schimbare de paradigmă extrem de importantă. E clar că trebuie să te gândeşti la cu totul alt gen de mecanism, alt mod de a gândi lucrurile", a declarat Alfred Bulai.
"Uite încă o chestie banală. Noi suntem pe texte, non-stop. Aşa funcţionează sistemul educaţional. Imaginea este extraordinar de importantă azi, şi chiar mai sugestivă decât textul. Gândeşte-te că noi, în România, facem comentarii literare. Şi se dau Bacalaureate, examene, etc. De ce nu facem critică de film? De ce nu discutăm şi de alte componente? Vorbim de comentarii literare de acum câteva decenii. E o lume care s-a schimbat. Nu înseamnă că iei chiar totul, dar a trecut suficient timp încât să te gândeşti că trebuie să iei în calcul şi alte lucruri", a mai declarat Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu