Întărirea în Opoziție este un mit. Istoria confirmă.
În 1996, PDSR-ul, în primul an, nu s-a întărit deloc în Opoziție. Dar a urmat o gravă criză economică, acesta fiind și motivul pentru care ulterior a crescut în fața electoratului. Au intervenit închiderea fabricilor, devalorizarea leului, milioane de șomeri, deci o perioadă extrem de grea a tranziției și, cu toate acestea, din Opoziție, chiar dacă PSD-ul a venit la Putere, nu a fost o revenire triumfală. Celelalte partide au pierdut din cauza fragmentării, în principal.
Ulterior, în Opoziție, ar fi trebuit să se întărească PNL și PD. A fost doar victoria lui Traian Băsescu. Apoi iar a intrat PSD în Opoziție, iar în 2008 n-a câștigat, ci a câștigat PDL un mandat în plus și a făcut Guvernul Boc. Iată că PSD nu s-a refăcut în Opoziție. Singura situație în care le-a priit să stea în opoziție a fost în timpul Guvernului Cioloș, fiind singurul exemplu de refacere în Opoziție.
Ca să te refaci în Opoziție, trebuie ca cel de la Putere să ia măsuri prin care să piardă iremediabil în fața electoratului, cum a fost cazul Guvernului Boc. În cazul cel mai recent, a Guvernului Cioloș, e o situație particulară care nu se mai poate repeta, fiind o situație confuză, neasumată politic, fără realizări. Dacian Cioloș i-a dezamăgit pe anti-pesediști, care n-au mers la vot, iar PSD a câștigat atunci, venind pe o campanie de tip pozitiv. S-ar putea remonta în Opoziție PSD dacă guvernarea ar trece printr-o criză ca-n `98 sau 2010, deci dacă am trece o criză națională sau una mondială.
Și dacă ar veni o criză, nu e așa de ușor să asociezi o viitoare criză cu cei care vor fi la Putere în acel moment, pentru că a funcționat eficient campania de demonizare a PSD și a lui Liviu Dragnea, iar greaua moștenire prinde la generațiile tinere care spune că ”PSD e de vină”. E greu să te capitalizezi electoral în Opoziție, așteptând o criză care ți se sparge tot ție în cap.
Pe de altă parte, avem și statistica: din șase rânduri de alegeri, în două s-a schimbat Puterea pe fondul unor crize naționale sau mondiale și o dată într-o situația particulară, în care a fost un Guvern de tranziție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News