În perioada -20 octombrie – 3 noiembrie, 2018 Galeria de artă Artut – (Artă Utilă Pentru Minte și Suflet) organizează împreună cu Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești și Consiliul Județean Prahova, în Rotonda Bibliotecii expoziția de artă „INTERFERENȚE; 4X4 Artiști”.
Expoziția prezintă patru artiști cu stiluri diferite care încearcă să ilustreze teme fundamentale. Artiștii participanți: Florentina Bazgan, Valentina Ionescu, Paula Slivinschi și Alexandru Zană sunt printre cei pe care publicul îi poate vedea mereu în expozițiile ARTUT.
Vernisajul a avut loc în Rotonda Bibliotecii Județene "Nicolae Iorga", sâmbătă 20 octombrie la ora 11.00. În deschidere au vorbit criticul de artă Speranța Ștefănescu și unul dintre curatorii expoziției: Maria ALEXE.
Celălalt curator al expoziției Ioana Badea a declarat: „Această expoziție se numește simplu INTERFERENȚE" fiindcă am dorit să subliniem faptul că deși artiștii expozanți sunt diferiți se completează unul pe altul. Ei lucrează adeseori împreună, multe din tablourile lor fiind rezultatul unui schimb de idei. Alexandru Zană, unul dintre expozanți ilustrează prin pictura sa interferențele dintre muzică și pictură".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News