Interlopul care a bătut o salvamontistă la Straja, reţinut de poliţie

Constantin Sorin Palesică, bărbatul care a bătut o tânără salvamontistă din staţiunea Straja, în timp ce victima se afla la o petrecere într-un local din zonă, a fost reţinut duminică de poliţiştii din Lupeni, el fiind acuzat de lovire şi ameninţare.

Învinuitul a fost audiat duminică, timp de mai multe ore, la sediul Poliţiei Lupeni, după ce victima a depus o plângere împotriva sa, alături de un certificat medico-legal. Poliţiştii au întocmit pe numele agresorului un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi ameninţare.

Începând cu ora 13,00 (duminică, n.r.), s-a emis mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele autorului agresiunii din staţiunea Straja. El este cercetat pentru lovire şi ameninţare', a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

[citeste si]

Dosarul va fi înaintat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, urmând ca aceştia să decidă dacă este necesară arestarea individului. Surse apropiate anchetei au confirmat că agresorul tinerei de 21 de ani este cunoscut cu antecedente penale, el fiind anchetat în urmă cu mai mult timp pentru tâlhărie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel