Acţiunile companiei aeriene IAG (International Consolidated Group), rezultată în urma fuziunii dintre compania spaniolă Iberia şi British Airways, vor fi cotate, începând de luni, la Bursa din Madrid şi la cea din Londra, informează agenţia EFE.
Acest pas vine după ce acţiunile celor două companii au fost suspendate de la bursă, joia trecută. O zi mai târziu, vineri, Iberia şi British Airways au înregistrat la Registrul Comerţului de la Madrid documentul de fuziune, operaţiune în urma căreia a luat naştere IAG. Luni, cele aproximativ 1,8 miliarde titluri ce formează capitalul social al IAG vor fi cotate la cele două burse, la un preţ de pornire de 3,351 euro pe acţiune, informează Agerpres.
Iberia a încheiat ultima sesiune bursieră cu o scădere de 1,92%, la un preţ de 3,42 euro/acţiune. În cei zece ani cât a fost cotată, din 3 aprilie 2001, acţiunile Iberia au fost revalorizate cu circa 190%.
La rândul lor, acţiunile British Airways au încheiat ultima sesiune la bursa din Londra cu o scădere de 1,74%.
Flotă de 406 avioane și 204 destinații
IAG va fi a şasea companie aeriană din lume ca încasări şi a treia din Europa. Va avea a cincea flotă aeriană din lume, cu 406 avioane, va acoperi 204 destinaţii şi va transporta circa 60 milioane pasageri pe an. Noua companie îşi propune să factureze circa 15 miliarde euro (circa 20,1 miliarde dolari) anual, urmând să fie depăşită în Europa doar de Lufthansa şi Air France-KLM.
International Consolidated Group va avea peste 57.000 angajaţi şi va permite British Airways să pătrundă pe piaţa din America Latină, prin intermediul companiei Iberia, în timp ce compania spaniolă îşi va consolida prezenţa în Asia şi America de Nord, în urma acestei fuziuni. IAG va fi deţinută în proporţie de 44% de către Iberia şi de 56 % de către British Airways, va avea sediul financiar la Londra şi sediul social la Madrid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu