Revoluţia din 1989 a adus pentru români şi mult dorita libertate de exprimare, care a făcut ca domenii precum mass-media şi, ulterior, internetul să explodeze.
Libertatea de exprimare obţinută în 1989, după decenii de cenzură a provocat, după Revoluţie, o adevărată explozie în domenii precum mass-media şi, apoi, tehnologia informaţiei. Despre acest lucru a vorbit Bogdan Manea, specialist în marketing și comunicare, în cadrul emisiunii "Jungla urbană", de la DC News, moderată de Liviu Harbuz.
"Să nu uităm că internetul este relativ tânăr. Din 1995 şi până în 2018, nu a trecut foarte mult timp, dar societatea s-a schimbat, în anumite locuri chiar radical. […] Românii sunt informagofagi, mâncători de informaţie. Am avut cel mai mare număr de ziare. Avem cel mai mare număr de televiziuni. Românii au suferit enorm timp de 60 de ani, din punct de vedere cultural, iar atunci când s-au descătuşat, fenomenul s-a întâmplat invers: au exagerat un pic. Dar această exagerare ne-a făcut să fim cei mai adaptabili pe piaţa de muncă: românii ajung în toată Europa şi în toată lumea şi se adaptează instantaneu.
Această foame de informaţie nu a fost la fel de rapidă, dar în ultimii ani constatăm că România are viteze de internet comparabile cu ţările din nordul Europei, constatăm că românii sunt extrem de buni în informatică, constatăm că suntem foarte buni comunicatori faţă de alţii. Constatăm că viteza cu care se construiesc şi se solidifică comunităţi este uluitoare, pe alocuri suntem mai buni decât americanii", afirmă Bogdan Manea.
Urmăreşte aici declaraţiile lui Bogdan Manea:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News