Claudiu Năsui a dat un exemplu din România despre cum arată adevăratul capitalism cu al său spirit antreprenorial.
Într-o discuţie legată de avantajele pe care le are România faţă de alte ţări, Claudiu Năsui a vorbit, în emisiunea "Ce se întâmplă?" - realizată de Răzvan Dumitrescu la DC News, despre faptul că unul dintre acestea este faptul că ţara noastră este în topul mondial la viteza internetului.
„România are două mari atuuri. Cota unică şi viteza internetului – încă suntem în topul mondial în cazul acesta”, a spus Claudiu Năsui.
Politicianul USR a explicat şi care este, din punctul său de vedere, explicaţia faptului că România e în topul mondial al vitezei internetului.
„Să vă spun ce a fost la noi şi nu s-a întâmplat în alte ţări: reţelele de cartier. La noi au fost nişte oameni... statul şi politicul nu au realizat importanţa acestui lucru, nu l-a reglementat, aşa că oamenii s-au descurcat. Costa foarte mult, dacă mai ţineţi minte. Era foarte scumpă o conexiune bună la net şi atunci ce făceau oamenii, în general puştanii: se asociau, hai să împărţim costul. Şi au început să apară reţelele de cartier. Acesta este adevăratul capitalism. Aceasta este esenţa antreprenorială”, a explicat Claudiu Năsui.
VIDEO:
Doar 5% dintre participanţii la chestionarul #SiguranţaOnline, campanie lansată de Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), au depistat toate acţiunile de fraudă online, arată statisticile centralizate după prima lună de la debutul proiectului.
"Românii care au completat quiz-ul lansat pe platforma Siguranţa Online au răspuns corect la aproape 80% dintre întrebările privind educaţia cybercrime, arată statisticile după prima lună de campanie (...) Doar 5% dintre cei care au acceptat provocarea campaniei de a-şi testa nivelul de educaţie privind siguranţa cibernetică au reuşit să răspundă corect la toate întrebările şi au depistat astfel toate acţiunile de fraudă potenţială online", se menţionează în rezultatele chestionarului, publicate luni.
La întrebări precum "Primeşti un sms de la magazinul online preferat. Ce faci, dai click pe link?" sau "Se pare că eşti victima unei tentative de hacking! Ar trebui să te panichezi? Ce faci?" 30% dintre cei peste 10.000 de participanţi au răspuns corect.
Potrivit statisticilor DNSC, 90% din totalul atacurilor cibernetice sunt îndreptate asupra utilizatorului obişnuit, iar factori precum eroarea umană şi lipsa educaţiei digitale sunt cauze determinante ale creşterii numărului de fraude online.
În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, rapoartele privind Indicele Economiei şi Societăţii Digitale (DESI), relevă faptul că România se clasează în topul ţărilor europene cu cele mai rapide conexiuni de Internet, însă cu un nivel scăzut al educaţiei digitale. Astfel, 49% dintre locuinţele din România sunt abonate la servicii de bandă largă de foarte mare viteză. Cu toate acestea, mai puţin de o treime dintre cetăţeni au competenţe digitale cel puţin elementare, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News