Guvernul Marii Britanii a anunțat planuri ambițioase care au ca scop reglementarea Internetului.
Guvernul Marii Britanii a anunțat planuri ambițioase care au ca scop reglementarea Internetului, conform The Verge. Oficialii britanici caută să le impună celor mai mari website-uri un „sentiment de grijă" pentru a-și proteja cetățenii de conținutul ilegal legat de exploatarea minorilor și terorism, precum și alte lucruri dăunătoare.
Ofcom, oficiul care reglementează radiodifuziunea din Marea Brtianie, urmează să devină responsabil și de implementarea noilor reguli pe Internet, având atribuții și puteri noi precum amendarea companiilor care nu se pliază pe politicile țării proaspăt ieșite din Uniunea Europeană.
Toate detaliile legate de legislație și de puterea Ofcom de a implementa-o vor fi anunțate în această primăvară. Cu toate că guvernul va dicta direcția legislației, Ofcom va avea flexibilitatea de a decide cum să răspundă „pericolelor online" în timp ce acestea apar.
Propunerile au două mari cereri, a transmis The Guardian. Prima este legată de conținutul ilegal, precum promovarea terorismului sau imagini sexuale interzise, care ar trebui să fie șterse cât mai rapid și chiar prevenite.
În al doilea rând, pentru conținutul care este mai degrabă „dăunător" decât ilegal, platformele online trebuie să fie directe și să spună ce content este acceptat pe site, implementând aceste reguli constant și transparent.
Acest lucru acoperă conținutul care încurajează automutilarea sau suicidul. Guvernul consideră că flexibilitatea este necesară pentru a proteja drepturile utilizatorilor online, pentru a nu se ajunge la cenzură, ci la implementarea vorbirii libere și libertății presei.
Guvernul a transmis și că regulile se vor aplica oricăror site-uri care permit conținut generat de utilizator, așadar care permite comentarii, forumuri sau distribuire de videoclipuri. Această definiție sugerează că nu doar social media va fi afectată de această reglementare. Site-urile care funcționează sub prezumpția unor riscuri minore către publicul general nu vor fi acoperite.
Cu toate acestea, așa cum am văzut, moderarea conținutului online este o provocare extraordinar de mare, chiar și pentru cele mai mari companii precum Facebook sau Google, care își permit acest lucru din punct de vedere financiar. Așadar, va fi și mai greu pentru organizațiile de un calibru mai scăzut decât giganții enumerați.
„Vom lucra cu Guvernul pentru a ne asigura că reglementările vor oferi protecție eficientă pentru oameni și, dacă ni se va cere, vom gândi ce alți pași sunt necesari în plus, față de legislație", a transmis Ofcom.
Regatul Unit nu este singura țară din Europa care vrea să curețe internetul. Acum doi ani, Bloomberg a transmis că Germania a început să aplice noi legi care să ducă la minimizarea discursului urii și știrilor false, cu amenzi de până la 50.000.000 euro pentru acele site-uri care nu șterg contentul ofensator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu