Consiliul Județean Dâmbovița derulează proiectul Internship pentru absolvenții de studii universitare.
Potrivit principiului de recrutare inteligentă, Consiliul Județean Dâmbovița a oferit șapte stagii de practică unor tineri care au obţinut recent o diplomă universitară şi se află la începutul unei cariere profesionale. Prin acest demers, CJD sprijină pregătirea profesională a tinerilor şi înţelegerea de către aceștia a mecanismului de lucru al instituţiei.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, inițiatorul acestui proiect, a semnat contractele de internship pe 29 septembrie 2021, iar tinerii selectați și-au început activitatea la 1 octombrie. Programul, care este unic în cadrul administrației publice locale la nivel național, este organizat pentru o perioadă de 3 luni consecutive, stagiarii lucrând 20 de ore pe săptămână, adică 4 ore pe zi.
"Internship la Consiliul Județean Dâmbovița" permite stagiarilor să-şi pună în practică cunoştinţele dobândite în timpul studiilor, în domeniile lor de competenţă și să dobândească experienţă personală prin intermediul activității desfășurate și al contactelor stabilite la locul de muncă.
Claudia Gilia, coordonator proiect, a precizat: "Stagiarii de la Consiliul Județean Dâmbovița, pe lângă faptul că beneficiază de formare profesională și dobândesc experiență pe teren, au posibilitatea să își consolideze bagajul de cunoștințe teoretice prin studierea, din interior, a activității instituțiilor subordonate consiliului județean. Consider că o inițiativă de acest fel nu poate să se constituie decât într-un bun start în viață pentru beneficiarii acestui program, iar prin sprijinul oferit de domnul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu siguranță tinerii vor dobândi competențe practice, valoroase și utile”.
Stagiarii încadrați în programul de internship la Consiliul Judeţean Dâmboviţa au mers astăzi pe teren: la sediul SC Lucrări Drumuri și Poduri SA Dâmbovița și la SC Parc Industrial Priboiu SA.
Vezi și: Turiștii care fac drumeții în zona montană din Dâmbovița, în pericol din cauza câinilor maidanezi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News