EXCLUSIV  Interviu cu autorul Bogdan Hrib. „Cei care au trăit un pic și realitățile dinainte mă înțeleg mai bine. Romanele mele au o parte din acțiune în anii precendenți celebrului 1989”

Cu o carieră jurnalistică bogată și o vocație puternică pentru scris, Bogdan Hrib se impune ca una dintre personalitățile care aduc plus-valoare mediului cultural românesc. Născut pe 10 decembrie 1975, în București, Bogdan Hrib s-a bucurat de o mulțime de experiențe profesionale.

Inginer constructor fără să fi lucrat o singură zi, fotojurnalist în anii 1990, are un doctorat în media și cinema, a publicat articole despre piața de carte și jurnalism; este lector universitar la Facultatea de Management a SNSPA.

În 1993 se numără printre fondatorii editurii Tritonic și de atunci, fără întrerupere, este editor de carte.

În 2007 apare prima ediție a romanului polițist Filiera grecească, avându-l ca personaj principal pe Stelian Munteanu, urmat de alte patru volume din aceeași serie: Blestemul manuscrisului (co-autor Răzvan Dolea), Somalia, Mon Amour (co-autor Sofia Matei), Ucideți generalul, Patimile doamnei ministru.

A mai publicat două volume de povestiri și a editat două volume colective: „Noir de București” și „Gastro Noir”. Experiența lui în zona editorială se află adunată în volumul „Editor de unul singur. Management în industria cărții”.

Datoria față de colegii de breaslă

DC News: V-a fost greu să renunțați la fotografie?

Bogdan Hrib: „Da, greu. A fost o pasiune veche... dar o mai practic și acum... rușinos, dar cu telefonul. Mai vânez câte-o imagine pe stradă, un peisaj, un apus sau un răsărit. Dacă te-a vrăjit fotografia, nu mai scapi de ea niciodată. Și cumva am moștenit pasiunea de la tatăl meu. El doar un fotograf amator... Dar am scris despre fotojurnalism: un doctorat și un roman. Cred că mi-am făcut un pic datoria față de colegii mei de breaslă.”.

DC News: Există vreun cadru anume care vă face să vă întoarceți în timp?

Bogdan Hrib: „Greu de ales unul singur. Am un cadru, prins de mine, cu un ciorchine de oameni cățărați pe un camion Tatra, în 22 decembrie 1989, în fiecare an îmi revine în minte. Am câteva imagini de familie, strânse într-un album mental, de-a lungul timpului... Și îmi tot amintesc de o fotografie alb-negru realizată de tatăl meu prin anii 50: Un trecător grăbit prin zăpadă pe sub Podul Minciunilor de la Sibiu. Poate pentru că văd prea multe minciuni în jurul meu...”.

Cartea drept omagiu pentru jurnaliști

DC News: V-ați gândit să „scrieți” o carte prin fotografii? Dacă ați face-o, care ar fi subiectul principal sau cum ar arăta și de ce (portret, natură, fotojurnalism etc) ?

Bogdan Hrib: „Am scris o carte despre... fotografi. Romanul „Ultima fotografie” e o poveste care are ca personaj principal un fost fotojurnalist, apoi proprietar de agenție de imagini... un om care a făcut toți pașii aceia împleticiți pe care i-am trecut cu toții în anii... zăpăciți, anii ’90... Romanul e cumva un omagiu adus colegilor mei prin presă, de multe ori nu prea aflați în lumina reflectoarelor, în emisiuni Tv, în talk-showuri și de multe ori cu imagini publicate fără semnătură, de multe ori anonimi... Dar fără de care, presa ar fi fost mult mai seacă, mult mai puțin umană, mult mai puțin sensibilă.”.

Cine este cititorul lui Bogdan Hrib

DC News: Cine este sau cum arată cititorul cărților scrise de Bogdan Hrib?

Bogdan Hrib: „Mi-e tare teamă că nu știu exact cum arată. Dacă aș avea această informație aș putea conduce o operațiune de marketing foarte țintită. De altfel nu prea cred că știm cum arată toți cititorii de carte din România... dar despre asta poate mai vorbim altă dată. Cred că cititorii mei pot fi și foarte tineri pentru că eu scriu despre iubire și despre prietenie, despre oameni așa cum sunt în realitate, nu perfecți, nu mașinării... Dar mai cred că cei care au trăit un pic și realitățile dinainte mă înțeleg mai bine. Romanele mele au o parte din acțiune în anii precendenți celebrului 1989; în „Ucideți generalul” unul din planurile acțiunii are loc în timpul serviciului militar, obligatoriu în acea vreme, din 1986, anul exploziei de la Cernobâl; iar în „Patimile doamnei ministru” povestea unuia dintre personajele principale se întinde pe aproape jumătate de secol, din vreme premergătoare celui De-al Doilea Război Mondial până în 2016... Așadar cititorii ar trebui să fie curioși și, măcar puțin, pasionați de istorie. Unii sunt, nu știu cât de mulți. Dar, repet, sper să fie curioși să afle...”.

DC News: Cât timp vă gândiți la subiectul unei cărți până să vă apucați să o scrieți/citiți?

Bogdan Hrib: „Ca să citesc o carte am nevoie de-o recomandare. În cele mai multe cazuri de la un prieten, o persoană în care să am încredere sau să aibă măcar gusturi asemănătoare. La scris e mult mai greu. O idee poate să te bântuie ani de zile. Apoi vine un moment când începi să așterni cuvinte și pare că povestea se formează, se scrie. De multe ori te poticnești, nu e momentul bun, apar alte priorități, ești obosit... A fi ca în vest, full-time writer, aici în România, e un vis împlinit de prea puțini... Răspunsul pe scurt ar fi: luni, uneori ani.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News