Exclusiv. Jurnalist român marcat de modul în care a murit un coleg de breaslă: A fost o lecție teribilă de viață
Cosmin Șontică este redactor la Ziua de Buzău. A intrat de curând în rândul jurnaliștilor și a început o serie de dezvăluiri incredibile despre personajele locale. Extrem de rapid, cu ziarul său a intrat în casele oamenilor, iar acum - după spusele cititorilor - este printre cei mai admirați ziariști din județ. Cosmin Șontică, care este și profesor de limba română, a acordat un interviu pentru DC News în care a vorbit despre cum a început să facă presă. Jurnalistul a povestit și despre momentul în care a vrut să renunțe la ziar, dar și despre cel mai cumplit moment din carieră care îl va urmări toată viața: moartea colegului său de breaslă, Laurențiu Păun, care a fost strivit de o mașină în timp ce strângea imagini de la un cumplit accident.
"După ce vineri l-am văzut filmând, muncind, zâmbind, astăzi l-am văzut întins pe pământul rece, zăcând inert. E o imagine pe care n-am s-o uit ușor"
De unde a început pasiunea pentru ziaristică? Cum se vede presa din punct de vedere al jurnalistului din provincie?
Pasiunea pentru ziaristică are rădăcini mai vechi, undeva prin facultate, însă am redescoperit-o recent, dintr-o joacă. Discutam cu elevii mei despre stilul publicistic și a ieșit o lecție atât de interactivă, încât, mi-am dat seama cât de mult îmi place. Ne-am "jucat" toată ora scriind articole și buletine meteo, făcând pe prezentatorii tv și încercând să facem tot ce face un jurnalist. A doua zi, am început să descarc de pe inernet fel de fel de cursuri de ziaristică, pe care, efectiv, le savurăm. Odată aprinsă scânteia, m-am pus pe scris. Pasiunea asta, venită parcă de nicăieri, mi-a schimbat complet cursul vieții și felul meu de a fi. Întotdeauna am considerat că presa înseamnă informare, obiectivitate, dăruire, tumult, respect. Ea e un răspuns la nevoia omului de informare, de empatie, de liniște. De aceea, cred că presa trebuie făcută cu responsabilitate, indiferent că ești din Buzău, București sau Făgăraș. Până la urmă, cel mai important contract al jurnalistului este cel încheiat cu oamenii.
Practic, scrii singur la acest ziar care în scurt timp a crescut foarte mult. Cum reușești și cum faci față concurenței?
Cred că am reușit să facem ziarul cunoscut pentru că nu am considerat niciodată că am fi într-o competiție cu cineva. Pur și simplu am scris din pasiune, din respect pentru oameni, fără să privim în stânga sau în dreapta. Folosim tot felul de instrumente de social-media și astfel reușim să ajungem primii în casele oamenilor. Oamenii asta vor : proximitate, viteză și obiectivitate.
De unde ai învățat să faci presă?
Scriu de ceva vreme, însă nu pot sa spun că am avut un mentor. N-am avut norocul să întâlnesc acea persoană care să-mi arate cum se scrie, ce greseli trebuie evitate sau ce trucuri să folosești pentru a reuși. Singurii mei profesori de jurnalism au fost cărțile și simțul datoriei.
Te-ai gândit vreodată să renunți la acest ziar? De ce? În meseria de jurnalist, sunt momente în care, prin anumite subiecte pe care le tratezi, ajungi sa deranjezi anumiți oameni. Și atunci m-am gândit serios să renunț. Ajunsesem să cred că sunt singur împotriva tuturor, dar m-am înșelat. Alături de mine erau tot timpul cititorii mei, oameni care așteptau să afle ce se întâmplă în orașul lor și asta mi-a dat curajul să continui.
Spune-mi un moment emoționant/un moment greu sau un eveniment care iți va rămâne în minte mereu
Da. Nu pot să uit momentul în care, ajuns la un accident de ciculație pentru o știre, am zărit în sanț pe un coleg din presă. Ajunsese acolo cu 10 minute înaintea mea și a fost lovit mortal de o mașină scăpată de sub control. A fost o lecție teribilă de viață. O lecție despre viață și despre moarte. O lecție despre o viață trăită și pierdută la datorie, încercând să transmiți primul evenimentele care se produc.
De ce nu ai ales să faci presă tabloidă în contextul în care publicațiile s-au aliniat acestui trend?
Mi se pare că tabloidizarea presei ucide tot ce e mai bun și mai frumos în meseria asta. În goana după clickul făcător de audiență pocim titluri, deturnam idei și nu cred că este o soluție pe termen lung.
Care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește cariera jurnalistică?
E o vorba: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteste-i despre planurile tale." Cred că toți ne dorim să ajungem în varful aisbergului, care pentru noi, jurnaliștii, înseamnă televiziunea. Deocamdată mă mulțumesc cu Ziua de Buzău, ziar pe care îl consider parte din mine și la care am lucrat zile și nopți fără remunerație, fără așteptări prea mari. Și pentru că rezultatele au apărut, vreau să-l cresc pe acest "copil" al meu și sa continui să-mi respect „contractul" încheiat cu cititorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
