INTERVIU - George Ivașcu, directorul singurului teatru cu abonamente: București are de patru ori mai puține săli decât Budapesta

Directorul teatrului Metropolis, George Ivașcu, susține, într-un interviu pentru De Ce News. că Bucureștiul este una dintre cele mai sărace capitale în materie de teatre, în comparție cu Sofia, Budapesta și Varșovia. De asemenea, acesta a mai spus că oamenii cu bani nu sunt interesați de a investi în cultură, teatrul supraviețuind din vânzarea biletelor.

Clădirea stătea să cadă și au mutat stația.Da au mutat stația mai încolo un pic să nu cadă peste oameni. Și acum ușur, usor, în câțiva ani, am reușit să-l facem foarte curat. Lumea spune că e cea mai cochetă sală. De asemnea, Metropolis are lift pentru persoane cu dezabilități. I-am schimbat și sloganul , ”un teatru deschis cu casele închise”.

Care e conceptul? Sunt 300 de actori pe proiecte.

Da, Practic fiecare proiect, ca la film, își are propria distribuție. Regizorul își face distribuția ideală.  Indiferent din ce oraș sunt actorii. Avem acum doi tineri actori care au terminat la Cluj, care iată joacă în București.

Cum se finanțează așa ceva? Sponsorizări?

Pentru că e teatrul municipalității, primește un buget anual. Eu am cam vreo 7 noi producții în fiecare an. Oamenii cu bani nu investesc în cultură. Românul încă nu a trecut încă în epoca de investitor, adică nu a depășit ideea de a cumpăra și atât. În München, pentru întreținerea teatrului de acolo, există un parteneriat public-privat cu o firmă.

Este un efort considerabil.

Noi acum suntem în lucru cu 4 spectacole peste vară. Îngeri în America ( primul teatru serial), Tolouse Loutrec ( în regia lui Horațiu Mălăele), Nevestele Vesele( muzica lui Nicu Alifantis, regia Alexandru Tocilescu), Love Stories ( Maia Morgenstain, Mircea Duțu).

Am mers pe ideea de teatru hypermarket. Publicul este cel care alege: de la comedii bulevardiere până la marile opere ale dramaturgiei universale și românești. Și sistemul de abonamente funcționează. Metropolis este singurul teatru cu abonamente.

Cât e ponderea abonamente/bilete?

Ponderea este undeva pe la 30% abonamente și restul bilete.. Nu vreau să blochez, iar obligativitatea este de a anunța. Omul care are abonament nu vine cu o oră înainte să spună că vrea să vină la spectacol. El trebuie să anunțe dinainte.

Cum își cumpără omul bilete?

De la casa de bilete, dar din septembrie se vor puta cumpăra și online. Omul va putea să vadă sala și să își aleagă locul.

Turnee?

În primii ani m-am concentrat pe aducerea publicului și pentru a face acest teatru cunoscut. Acum pot să spun sunt foarte multe cum ar fi ”Buzunarul cu Pâine”, ”Podul”. Am tot fost, invlusiv în străinătate Canda, Italia, Spania, Germania, Anglia.

Acolo veneau mai mult românii?

Da, pentru că e un program pe care l-am gândit în mod special pentru comunitatea românească. Dar, de exmplu, am jucat ”Pdoul” la Roma și acolo au venit italieni, de aceea am avut și supratitrare.

A fost un pariu să pleci de la Teatrul Național, un teatru consolidat, așezat la un loc unde era un pod sau o mansardă.

Nici măcar. Era un CAP. O chestiune care era să cadă și urma să fie vândută la fier vechi. Aici nu era nici apă caldă, iar siguranțele săreau dacă erau băgate în priză mai mult de 5 reflectoare. Provocarea a venit prin faptul că eu cred că cel mai frumos rol din viața mea a fost să construiesc un teatru. Acesta va rămâne.

Am încercat să unific, ceea ce discutăm, ca o disoluție de breaslă,  penutr că de obicei într-o breaslă există riscul de a nu fi neaparat împreună, eu cred că marea familie artisitcă teatrală a existat mereu, fiecare dedicat pe rol și asta este iar foarte important.

Avem nevoie și de bunici în teatru, cum și de teatru. E bine să jucăm la vârstele pe care ei le au în mod real. Aici e și frumusețea. Asta poate face parte din rețeta succesului. Întâlnești o generație de actori consacrați împreună cu tineri și e un schimb energetic foarte frumos. Vin marii actori cu experiența lor și tinerii cu energia, inocența și dorința de afirmare.

București, una dintre cele mai sărace capitale în materie de teatre.

Bucureștiul este una dintre cele mai sărace capitale europene în numărul de teatre. Foarte mulți absolvenți nu au unde să joace. Eu am făcut o comparție între Budapesta, Varșovia, Sofia și București, capitale dee foste țări socialiste. Nu am comparat cu Parisul, cu Londra unde, doar în Westen sunt 59 de teatre.

În Budapesta sunt 67 sau 68 de teatre și acolo populația e mai mică. Când mă refer la teatre, mă refer la insitute de specacol. Noi nu avem săli de concerte, de expoziții etc. . În total, cu tot ce înseamnă, teatru de copii, circ, teatru de revistă, noi avem 15. Asta e tot. Șapte teatre dramatice... atât.

O scumpire a biletelor nu ar aduce mai mulți bani în profesie. Daca sunt doi pe bilet, de ce nu dublați prețul?

Pentru că știm foarte bine care este nivelul de salaraziare. Oamenii cu bani nu-și creează timp să vină la teatru. Găsesc alte distracții, își petrec timpul în afara Bucureștiului sau în afara țării.

Cei care vin la teatru sunt în general tinerii: elevi, studenți. Și atunci nu poți să-i îndepărtezi de cultură. Nația asta mi are o șansă, atât timp cât tinerii vin singuri la teatru pentru că, adesea, este cea mai ieftină distracție. Practic e mult mai ieftin decât la mall. E foarte frumos când un tânăr invită o tânără domnișoară, pe care dorește să o scoată în oraș, la un spectacol de teatru.

Care a fost cea mai importantă personalitate care a venit ca spectator?

Mă bucur de o chestiune care pare bizară în România. Majoritatea personalităților politice, m-am și mirat, vin frecvent. A venit managerul Globe Theatre să se uite la ”Nevstele Vesele”.

Ca idee, bogătașii vin cel mai puțin.

Da pentru că ei consideră că teatru nu este un trofeu pe care îl pot atârna în frunte. De obicei, sunt oameni care vor trofee așa că se duc la un eveniment monden pentru că sunt mai vizibili acolo.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News