Interviu nepublicat până azi, acordat de Mitică Popescu unui ministru al Culturii. ”Tatălui meu îi era rău când mă vedea la televizor”

Mama lui Mitică Popescu dorea ca fiul său să ajungă preot. Nici tatăl actorului nu a fost bucuros când fiul său a început să joace teatru.

Tatălui meu îi era rău când mă vedea la televizor

”Am tot avut discuții cu taică-meu, își amintește Mitică Popescu. De câte ori mai stăteam așa, la un pahar de vin, mă întreba: de meserie când te apuci? Asta până când nu a mai fost. El nu a venit la spectacolele mele.

Ionuț Vulpescu: De ce nu a fost?

M.P: Așa, spunea, că îi e rău când mă vede la televizor. Și pentru asta s-a încăpățânat, că eu nu am făcut o meserie. Am făcut un liceu industrial, tot datorită lui, nu am făcut liceul teoretic. Am ieșit subinginer și spera să mă duc la Politehnică....

I.V: Putem face o comparație între a fi preot și a fi actor? Sunt vocații. Aș vrea să vă întreb cât din ceea ce ați făcut dvs. în vocația de actor e datorită talentului și cât e voința lui Dumnezeu?

M.P: Fără Dumnezeu nu se întâmplă nimic, pentru că talentul nu se învață. E dăruit de Dumnezeu. Șansa ți-o dau oamenii, tu ești obligat să muncești. Fără muncă nu se poate! Talentul, cum am spus, vine de la Dumnezeu, și trebuie să muncești, să îl respecți, ca să îl întreții viu.

Acum, cu școală e mai greu în teatru

În 1957, Mitică Popescu, student în anul II la Teatru,  a fost arestat, condamnat la trei ani de închisoare și trimis în coloniile de muncă de la Periprava, Salcia, Balta Brăilei.

”Niște prieteni, la o petrecere de Sf. Ștefan, scriseseră la Ambasada Americană scrisori, își amintește actorul. Bineînțeles că acestea n-au ajuns nicăieri, iar unul dintre invitați a anunțat pe cine trebuie. Ei au fost arestați prin ianuarie-februarie, și probabil că au fost întrebați cine a mai fost pe acolo. Eu și cu o domnișoară, care era prietena unuia dintre ei, am fost arestați în noiembrie. De la Institut au venit și m-au luat. E greu de crezut că tineretul poate, acum, să înțeleagă...

I:V: Este momentul cel mai greu pe care l-ați avut în viață?

M.P: Acesta, pierderea părinților și a sorei...

Experiența dureroasă din lagărele comuniste i-a redeschis, însă, drumul spre teatru.

”Am cunoscut în Colonie un impresar de teatru care lucrase cu maestrul Beligan, cu Mircea Șeptilici, a se vedea Steaua fără nume, a lui Sebastian, spune Mitică Popescu. Am fost în foarte bune relații, îl mai ajutam să își facă norma, că eu totuși aveam 22 de ani, el era în vârstă, și ne-am împrietenit. Și mi-a spus să merg, nu știu dacă era finul sau nașul lui Șeptilici, să merg la domnul Șeptilici, care făcuse și el cinci ani de Canal, că a vrut să plece din țară, și să îi spun că am fost împreună cu dumnealui și să mă ajute. Și într-adevăr, m-au luat la Teatrul de Comedie, m-au și angajat! Am fost și salariat. Toată trupa s-a purtat frumos cu mine. Și domnul Șeptilici, toată ziua, în întreba pe Maestrul Beligan: „Ce facem cu băiatul acesta?” În orice caz, eram solicitat de directorii de provincie. Cum se putea atunci, fără Institut să devii actor.  Mi-a spus Maestrul Beligan cândva: „O să vină ziua când fără școală nu o să poți face nimic!” Și a avut dreptate. „Ei, las, că se aranjează!” După trei ani de zile, mi-a spus: „Dacă vrei să te duci la școală, dai examen de admitere.” Și am dat examen de admitere. Bineînțeles că m-am dus cu materialele pe care luasem note destul de mari pe vremea când am fost student.

I.V: Ce ziceți de vorba asta a domnului Radu Beligan: „O să vină o zi când nu o să poți fără școală!”, mai e actuală?

M.P:Cred că acum, cu școală e mai greu”...

De ce v-ați retras? Vine o vreme...

I.V: Când ați împlinit vârsta, v-ați pensionat, și nu ați mai vrut să jucați. V-ați retras cumva de pe scenă, nu ați mai făcut teatru. Alți colegi de generație nu au făcut lucrul acesta. De ce ați procedat astfel? Aveați un public care vă iubește în continuare și s-ar fi bucurat să vă vadă jucând.

M.P: Vine o vreme când nu mai poți să faci ce ai făcut, și atunci de ce să nu rămâi în memoria spectatorilor într-un fel... nu să spună sala...

I.V: Ca la marii fotbaliști, nu, că sunteți microbist ca și mine, marii fotbaliști se retrag...

M.P:Când nu mai poți să faci ceva la același nivel. Așa și cântăreții, chiar dacă acum există și scule, care mai schimbă situația. Dar și un cântăreț e bine să se retragă. Un Tom Jones de acum și unul de acum zece ani, dacă asculți o melodie, e o diferență.

I.V:Deci e bine să nu ajungi la playback în viață. În nimic!

M.P:Exact! Eh, în teatru nu poți să faci...

Interviul integral poate fi urmărit accesând linkul: https://youtu.be/KpjnNDG-0r4

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News