EXCLUSIV  Interviul zilei! Monica Davidescu, aniversare în Maroc

Binecunoscuta actriță Monica Davidescu împlinește azi, pe 6 august, frumoasa vârstă de 46 de ani. 

Și pentru că simțea nevoia să se relaxeze într-o vacanță, alături de familia ei, vedeta a plecat chiar în această dimineață spre Maroc. Despre aniversare și familie, un interviu “la cald” cu Monica Davidescu, în exclusivitate pentru DC News!

- Monica, azi împlinești o frumoasă vârstă. Cum petreci de ziua ta? Știu că ați plecat dis de dimineață într-o vacanță în familie...Povestește-ne puțin, te rog, despre ce este vorba! 

Am ales special să plecăm în această vacanță dis de dimineață, pe 6 august, cu Lidl Tour, ca să fie săptămâna mea cadou, doar noi trei, familia, în aventura descoperirii unor locuri noi pentru toți trei, o călătorie spre Maroc.

(oar_w460)

- De la cine ai primit cele mai frumoase cadouri de ziua ta, în cei 46 de ani? 

Toate cadourile primite au fost dăruite cu tot sufletul, așa că toate au fost importante, fiecare la vremea lui.

- Cum te surprinde fetița ta, Dora, în aceste momente speciale? Am înțeles că îți călca pe urme, cu actoria! Ești încântată?

Crește și se dezvoltă ca orice copil care primește zi de zi noi informații. Nu știu dacă va face sau nu actorie. Îi place să mă vadă pe scenă, mă urmărește cu atenție dar e prea devreme să pot spune că va alege actoria ca și profesie.

- Care este secretul relației și căsniciei longevive cu Aurelian Temișan? Ce vă unește și vă ține atât de mult împreună? Sunteți un cuplu solid!

Nu avem o rețetă specială. Cred că amândoi respectăm valorile familiei, ne ajutăm, ne înțelegem, ne sprijinim... Trăim împreună împărțind și bune și rele cât ne va fi dat.

(oar_w460)

- Vă mai doriți și alți copii pe lângă Dora?

Dora și-a dorit întotdeauna o soră sau un frate, dar așa a fost să fie până acum. Trăim însă înconjurați de copii, ținând cont de copiii de la Acting Dream Academy, școala de canto și actorie unde sunt profesoară sau de cei din festivaluri pe care, fie îi pregătim, fie îi jurizam, fie îi supraveghem.

- Ce ar trebui să știe un părinte care vrea să își dea copilul la actorie? Ce presupune acest lucru, cât de greu e de parcurs acest drum și ce aptitudini ar trebui să aibă copilul?

Important e să fie atras copilul de această latură. La actorie îi învățăm să desfacă situații de viață, să le înțeleagă mai bine din mai multe puncte de vedere și asta îi ajută în tot ce vor face în viață, nu  trebuie să urmeze neapărat drumul actorului. Părinții interesați ne pot găsi pe Facebook. Avem casting pentru cele câteva locuri disponibile la noua grupă de teatru care începe pe 4 septembrie.

(oar_w460)

- În ce piese de teatru te putem găsi din toamnă? Ce proiecte noi ai în desfășurare?

Am roluri foarte dragi la Teatrul Național unde sunt angajată, și vă aștept să mă vedeți în “Livada de vișini” sau “Regele Lear”, în regia lui David Doiashvili, în “Barfe, zvonuri și minciuni”, regia lui Ion Caramitru, “Luminița de la capătul tunelului”, în regia lui Mircea Cornișteanu. La Teatrelli vă aștept la o comedie spumoasă despre viața în cuplu, “Amor Amar”, în regia lui Mircea Cornișteanu, La Metropolis reluăm “Pijamale” și “Fantoma, Dragostea mea”, iar la Elisabeta, cele 4 comedii bulevardiere în regia lui Puiu Șerban, în care joc alături de Aurelian, soțul meu. Cea mai cunoscută fiind “Boeing, Boeing”.  Lucrez la o nouă premieră, dar vă spun la timpul potrivit despre ce e vorba.

- Ai și spectacole în străinătate pentru românii din Diaspora? Ai în plan astfel de turnee?

Aș vrea să merg la românii din străinătate cu spectacole dar nu le pot organiza eu. Abia aștept însă să se ivească ocazia.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel