Claudia Ţapardel vă invită duminică, 4 iulie, la ora 14.00, la o nouă ediţie a emisiunii "Interviuri care Inspiră".
Mâine, ora 14.00 ne întâlnim la o nouă emisiune “Interviuri care Inspiră” cu Radu Savopol, fondator și CEO al lanțului de cafelele “5 to go”.
Așadar, Radu ne va spune o poveste cu aromă de cafea a unui start-up românesc care s-a transformat în 5-6 ani într-un business de succes la nivel național și care urmează să se extindă și pe plan internațional.
Viziune, disciplină, empatie sunt trăsăturile caracteristice ale unui antreprenor care de la o investiție de aproximativ 12.000 de Euro a ajuns în acest an la o cifră de afaceri estimată de aproximativ 10-12 milioane de Euro și de la o primă cafenea “5 to go” în Piața Lahovari, la o rețea de peste 220 de cafenele în toată țara.
De asemenea Radu ne va spune cum a reușit ca în plină pandemie, cu o gândire strategică și cu viziune, să-și extindă și mai mult afacerea.
Cu siguranță povestea de viață a lui Radu Savopol și a cafenelelor “5 to go” este o poveste de succes și lecție de antreprenoriat, curaj, inițiativă, implicare pe care sper să nu o ratați în această Duminică, începând cu ora 14.00, la DCNews TV precum și pe pagina de YouTube DCNEWS.RO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News