Unele persoane petrec zile întregi pregătindu-se pentru interviul de angajare, inclusiv din punct de vedere vestimentar. Inutil, se pare.
Un profesor asistent de management și marketing de la Yale School of Management, Jason Dana, a argumentat pentru The New York Times că interviurile de angajare sunt „cu totul inutile“ și chiar dăunătoare, în identificarea celor mai buni candidați pentru locurile de muncă disponibile.
Potrivit indy100.com, Dana susține că intervievatorii își formează, de obicei, impresii puternice despre aplicanți, impresii care, de multe ori, se dovedesc a fi complet false.
[citeste si]
El citează exemplul unei prietene de-a sa, care a ajuns la un interviu cu cinci minute mai devreme, a fost grăbită să intre, a avut o discuție cu mai mulți intervievatori și a primit job-ul.
Unul dintre angajatori a remarcat mai târziu cât de impresionată a fost de faptul că prietena profesorului era atât de calmă și de relaxată, în ciuda faptului că întârziase 25 de minute. Ca apoi să se dovedească faptul că prietenei i s-a dat ora de începere greșită. Ea părea liniștită fiindcă nu știa că întârziase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu