Interzicerea centralelor termice pe gaze, petrol și păcură până în 2040, votată de Parlamentul European

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Parlamentul European a luat o decizie istorică marți, adoptând un pachet legislativ ce vizează reducerea drastică a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor în cadrul Uniunii Europene.

Printre măsurile propuse se numără eliminarea completă a centralelor termice pe bază de gaze, petrol și păcură până în anul 2040 în toate statele membre.

Impactul acestei decizii se va resimți și în România, țară în care centralele pe gaze sunt larg răspândite în mediul urban. Pentru a intra în vigoare, aceste măsuri trebuie încă aprobate oficial de către statele membre ale Uniunii Europene, care se vor reuni în Consiliu pentru a discuta și a vota propunerile.

Revizuirea propusă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor își propune să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul construcțiilor până în anul 2030. Un alt obiectiv major al acestei inițiative este realizarea neutralității climatice în acest sector până în anul 2050.

Potrivit proiectului adoptat de Parlamentul European, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030, în timp ce clădirile noi utilizate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să atingă acest obiectiv începând din 2028. Statele membre vor avea posibilitatea de a lua în considerare impactul global asupra încălzirii climatice pe durata de viață a clădirilor, care include etapele de producție și eliminare a materialelor de construcție utilizate.

În ceea ce privește clădirile rezidențiale, țările Uniunii Europene sunt obligate să implementeze măsuri care să ducă la o reducere a consumului mediu de energie primară cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

Conform noilor directive, statele membre trebuie să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% până în 2033. Pentru identificarea acestor clădiri, vor fi aplicate cerințe minime de performanță energetică.

În scopul unei tranzitii treptate către surse de energie regenerabilă, țările membre sunt îndemnate să introducă utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, începând din 2030, în funcție de capacitățile lor, și în toate clădirile rezidențiale noi.

Un alt punct important al directivei este decarbonizarea sistemelor de încălzire, cu obiectivul eliminării complete a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Astfel, subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025.

Clădirile cu destinație agricolă sau de patrimoniu ar putea fi exonerate de la aplicarea noilor norme, la fel și clădirile protejate pentru valorile lor arhitecturale sau istorice deosebite, precum și clădirile utilizate temporar, biserici și lăcașuri de cult.

Directiva a fost adoptată cu o largă majoritate de voturi, având 370 de voturi pentru, 199 împotrivă și 46 de abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel