Producătorii auto europeni nu vor contesta decizia UE de a interzice vânzarea de automobile noi echipate cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2035, în beneficiul vehiculelor electrice (EV).
Publicitate
Declaraţiile şefului ACEA vin într-un moment în care politicienii şi cei din industria auto argumentează că o posibilă deplasare spre dreapta în Parlamentul European, după alegerile din iunie, ar putea duce la o revizuire sau la o retragere a interdicţiei.
Vorbind la o conferinţă de presă la Salonul auto internaţional de la Geneva, Luca de Meo, care este directorul general al Renault, a declarat că responsabilitatea industriei auto "ca lideri de afaceri nu este să argumenteze împotriva reglementărilor".
"Nu contestăm 2035. Acum trebuie să ne apucăm de treabă", a susţinut acesta.
În opinia sa, interzicerea vânzărilor de automobile noi echipate cu motoare pe benzină şi motorină în 2035 "este potenţial fezabilă, dar trebuie create condiţii favorabile".
Încetinirea creşterii cererii pentru EV a sporit presiunile asupra producătorilor auto europeni pentru a reduce costurile şi a dezvolta mai multe maşini electrice accesibile, în vederea contracarării concurenţei din China. Companiile au cerut în mod repetat mai multe subvenţii guvernamentale şi investiţii în infrastructura de încărcare pentru a stimula cererea de EV şi a încuraja adoptarea în masă.
În sectorul auto european sunt 12,9 milioane de angajaţi, iar 8,3% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News