Întoarcerea Gabrielei Firea în politică, la mâna soţului Florentin Pandele. Bogdan Chirieac spune că "scandalul azilelor a costat procente bune PSD-ul"

Agerpres
Agerpres

Scandalul azilelor groazei a lovit puternic în PSD, care pierde teren în sondaje, afirmă Bogdan Chirieac, analist politic. Acesta spune şi că reîntoarcerea Gabrielei Firea în politică depinde foarte mult de soţul acesteia, Florentin Pandele, primarul municipiului Voluntari. 

"Cine cu cine este în război în momentul acesta? PSD cu cuplul Florentin Pandele - Gabriela Firea sau Florentin Pandele cu PSD?", a întrebat jurnalista Flaviana Marcu la România TV. 

"Eu cred că războiul politic este între partid şi cuplul dna Firea şi dl primar Pandele. Este evident acest lucru. Şi câtă vreme dl primar Pandele rămâne în funcţie la Voluntari şi are, practic, resurse nelimitate de tot felul, reîntoarcerea în politică a dnei Gabriela Firea nu va ridica nicio problemă. 

În timp şi într-un timp relativ scurt se poate întoarce în politică dna Firea", a replicat Bogdan Chirieac. 

CITEŞTE ŞI Pandele, amenințări la conducerea PSD: Fac moarte de om pentru familia mea!

Întrebat dacă reîntoarcerea Gabrielei Firea în politică este condiţionată de demisia lui Florentin Pandele, analistul politic a spus că "Florentin Pandele are resurse. După şase mandate la primăria Voluntari, angajaţi, oameni, resurse de toate felurile. Inclusiv resurse media, dacă vreţi. Gabriela Firea are, dar în niciun caz ca Florentin Pandele. 

Ori războiul va continua, şi nu ştim care vor fi consecinţele, ori se va ajunge la un consens între PSD şi acest cuplu". 

"Care ar putea fi consensul? A plecat Firea. rămâne Pandele? Sau care?", a intervenit din nou Flaviana Marcu. 

"Poate fi una dintre soluţii. Oricum, scandalul azilelor groazei, să nu îşi bage nimeni degetele în ochi, a costat procente bune PSD-ul. Este evident, şi sunt convins că va fi şi măsurat. Pentru că PSD îşi face sondaje constant. Lovitura asta în hardcore-ul PSD-ului, persoanele vulnerabile în general, şi cu felul în care au fost trataţi, a dărâmat baza PSD-ului. Penal nu se pune problema, nu s-au găsit urme!", a mai declarat Bogdan Chirieac. 

CITEŞTE ŞI Florentin Pandele, întrebat dacă demisionează / Schnecker: Da sau nu? / Momentul în care i-a ajuns „cuțitul la os“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel