Pe fondul unui exod major al forţei de muncă din România, jurnalista Elena Cristina, redactor şef DC BUSINESS, i-a chestionat pe politicienii prezenţi la dezbaterea electorală organizată de DC NEWS luni, 13 mai, cum au de gând să aducă românii înapoi în ţară, în eventualitatea câştigării alegerilor.
Publicitate
Cum intenționați să sprijiniția întoarcerea românilor acasă, în condițiile în care țara se confruntă cu un deficit de forță de muncă alarmant?
Candidatul ALDE la europarlamentare, Norica Nicolai, a declarat, în acest sens, că doar o economie solidă îi poate face pe cei din diaspora să revină acasă.
"Din păcate, efectul colateral al aderării, efectul cu care ne confruntăm astăzi este resursa umană. După aderare, resursa umană a avut această opţiune, de a-şi găsi un loc de muncă şi de trai oriunde în UE. Este un fenomen cu care s-au confruntat toţi atunci când au aderat. Marea problemă pentru România este că această măsură nu produce bunăstare pe teritoriul ei, valoarea adăugată se duce în economia altor state. Singura soluţie pe care o putem promova ca să fie atractivă întoarcerea acestor oameni este consolidarea economiei româneşti şi a capitalului naţional. Dacă nu, putem să avem lozinci frumoase pentru toţi, dar care nu vor schimba în niciun fel realitatea de aici", a declarat Norica Nicolai.
"Românii nu vor mai pleca, iar o parte dintre cei plecaţi vor reveni atunci când vor avea un sistem de sănătate care să funcţioneze, un sistem de educaţie care să funcţioneze, atunci când birocraţia nu îi va mai împiedica să investească sau să îşi lanseze o afacere şi atunci când o să reuşim să stârpim corupţia şi companii româneşti care acum lucrează în construcţii, de exemplu, în Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie ar beneficia de licitaţii corecte aici şi dacă ar putea să lucreze pe bune aici folosind fonduri europene pe care noi le returnăm la Bruxelles", a spus liderul PLUS, Dacian Cioloş.
"Deja am luat măsuri în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă. S-au creat peste 240.000 de noi locuri de muncă în aceşti doi ani de zile şi am crescut salariile. Salariul este principalul element motivaţional, de aceea am avut nenumărate discuţii, şi s-a pus de multe ori problema în dezbateri a aducerii medicilor în ţară, pentru că avem medici foarte buni, a căror cunoştinţe şi profesionalism este bine cunoscut în afară. Am ajuns cu salariile medicilor la nivelul salariilor din UE, ceea ce determina ca medicii să nu mai plece, să lucreze acasă şi o mare parte să se întoarcă. Exemplele pot continua. Avem un exod de creiere în al doilea rând. It-iştii, domeniul de cercetare, aici nu vorbim numai de burse, ci de faptul că aceste companii care lucrează într-un domeniu atât de competitiv sunt scutite de impozitul pe profitul reinvestit. Toate măsurile pe care le-am luat le-am dus la bun sfârşit", a declarat Rovana Plumb, vârful de lance al PSD la europarlamentare.
Potrivit datelor oficiale, în acest moment sunt cinci milioane de români plecaţi din ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu