Într-un aeroport s-a furat din bagaje. Paisprezece angajați au fost arestați

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Au fost arestați paisprezece angajați ai unui aeroport fiindcă sunt acuzați că au furat bunuri din bagaje.

Paisprezece angajaţi ai unui aeroport de pe insula spaniolă Tenerife au fost arestaţi, fiind suspectaţi că au furat bunuri estimate la aproape două milioane de euro din bagajele pasagerilor, a anunţat vineri Garda civilă, relatează AFP.

Printre bunurile furate se aflau 29 de ceasuri de lux, 22 de smartphone-uri de ultimul tip şi 120 de bijuterii sustrase de la călători de mai multe cetăţenii pe aeroportul situat în sudul acestei insule din arhipelagul Canare, a precizat aceasta într-un comunicat, conform Agerpres.

Garda civilă îi suspectează pe cei 14 angajaţi că au vândut în magazine şi alte bunuri furate. Alţi douăzeci de angajaţi ai aeroportului şi 27 de bijutieri de pe insulă se află de asemenea în vizorul anchetatorilor.

Serie de plângeri

Operaţiunea a fost declanşată după o serie de plângeri din partea călătorilor.

Furturile s-au produs când bagajele se aflau în cala avioanelor. Potrivit anchetatorilor, suspecţii forţau valizele pentru a fura obiecte de valoare atunci când nu erau văzuţi de pasageri sau de alţi angajaţi.

Ei ascundeau apoi obiectele furate în buzunare cusute în interiorul hainelor sau în vestiarele lor din cadrul aeroportului, a precizat Garda Civilă.

Aeroportul Tenerife Sud a primit 10,8 milioane de pasageri în 2022, ceea ce face să fie al şaptelea aeroport al Spaniei, potrivit operatorului aeroportuar Aena. Tenerife, cea mai mare insulă din Canare, este foarte apreciată de turiştii din Europa de Nord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel