Intrarea Finlandei şi Suediei în NATO, cât mai rapidă dacă depun cerere de aderare. Anunţul Germaniei

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Germania anunţă că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO va fi ratificată rapid dacă cele două ţări vor depune cerere de aderare. 

Germania a făcut toate pregătirile pentru un proces de ratificare rapid, în cazul în care Finlanda şi Suedia vor decide să-şi înainteze candidaturile pentru aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a declarat duminică şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, subliniind totodată că ambele ţări au nevoie de garanţii de securitate, informează Reuters.

"Germania a pregătit totul pentru un proces de ratificare rapid", a declarat Annalena Baerbock în a doua zi reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele NATO desfăşurată la Berlin, adăugând că miniştrii au convenit sâmbătă să nu existe o "zonă gri" între momentul în care cele două ţări şi-ar depune candidaturile şi momentul la care ele ar adera la organizaţie.

"Dacă ele decid să adere, ele pot adera repede... Trebuie să ne asigurăm că le vom oferi garanţii de securitate, nu trebuie să existe o perioadă de tranziţie, o zonă gri, când statutul lor este neclar", a spus şefa diplomaţiei germane.

Annalena Baerbock s-a referit la perioada de ratificare, care poate dura un an, şi în timpul căreia cele două ţări nordice nu ar fi protejate de articolul 5 al NATO, care garantează că un atac asupra unuia dintre aliaţi constituie un atac asupra tuturor membrilor Alianţei Atlanticului de Nord.

Joi, preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunţat că Finlanda va cere aderarea la NATO "fără întârziere" şi este de aşteptat ca Suedia să-i urmeze exemplul, putând depune cererea chiar luni, scrie Agerpres.

Şi România vrea o aderare rapidă a Finlandei şi Suediei 

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat sâmbătă, 14 mai 2022, în prima zi a reuniunii informale a miniștrilor de externe din statele NATO, desfășurată la Berlin în perioada 14-15 mai 2022, la discuția miniștrilor aliați cu omologii din Finlanda și Suedia, cu privire la perspectivele aderării la Alianță celor două state.

Cei doi miniștri de externe din Finlanda și Suedia au informat aliații cu privire la stadiul și perspectivele proceselor interne în derulare vizând depunerea candidaturilor pentru aderarea la NATO. 

Toti aliații - cu o singură excepție - au exprimat fără rezerve sau condiții sprijinul pentru aderarea rapidă a celor două state la NATO dacă cele două state vor depune, formal, cereri de aderare, care sunt de altfel așteptate în perioada imediat următoare. 

Mesajul general transmis de aliați a fost acela de evidențiere a sprijinului pentru politica „Ușilor Deschise” a NATO și a importanței acesteia, care derivă direct din Tratatul de la Washington din 1949. De asemenea, a fost evidențiat nivelul ridicat al relațiilor de parteneriat ale NATO cu Finlanda și Suedia - în perspectiva unei decizii de aderare.

Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat caracterul istoric al acestor discuții și a exprimat apreciere pentru interesul celor două state de a se alătura NATO, interes care demonstrează importanța acordată de acești parteneri Alianței și rolului său determinant în asigurarea păcii și securității în spațiul euroatlantic, mai ales în actualul context securitar afectat de agresiunea ilegală a Rusiei contra Ucrainei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel