Luni, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă, praznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu(cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), fiind unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana. Arhiereul Zaharia a inchinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde numai arhiereul intra o singură dată pe an. Fecioara Maria a stat în Templu, timp de 12 ani.
În tradiția populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminii.
Deși nu instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de sec. al VI-lea. Există astfel o mențiune a ei din sec. al IV-lea, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa.
Se pare că data de 21 noiembrie reprezintă data sfințirii unei biserici cu acest hram în 543 (biserica ridicată de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului).
Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prima sărbătoare mare din Postul Crăciunului, iar în această zi Biserica a decis să fie dezlegare a pește.
În ajunul sărbătorii, se spune că descântătoarele fac „privegherea apei”. Femeile pun apă într-un vas pe care îl lasă peste noapte. Potrivit obiceiului, apa va avea puteri tămăduitoare.
A doua zi, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, creștinii merg la Biserică la Sfânta Liturghie cu preparate de post și cu pește, pentru a fi sfințite și ulterior le dau de pomană pentru sufletele adormiților.
În anumite zone din țară, pentru cei care au murit fără lumină, creștinii împart, plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare.
Potrivit unui alt obicei, în ziua sărbătorii, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, fiind ținute în apă și la căldură vor înflori și vor putea fi folosite drept sorcove în Noaptea de Anul Nou, potrivit crestinortodox.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu