Intrarea MAICII DOMNULUI în Biserică. TRADIŢII: ritualul care alungă bolile

La o săptămână de la începutul postului, creştinii ortodocşi cinstesc sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sărbătorită în fiecare an, la data de 21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este asociată în popor cu simbolurile luminii. Aceasta aminteşte de momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de trei ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim. 

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În popor, este considerată o zi magică. Se fac previziuni importante referitoare la oameni şi la vreme. Astfel, conform tradiţiei populare, dacă ziua Intrării Maicii Domnului va fi înnorată, peste an vor fi epidemii. Dacă va ninge, vom avea parte de o iarnă grea. Atunci când în ziua praznicului este soare se spune că va urma o vară secetoasă.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. De asemenea, se spune că este bine ca fiecare credincios să aprindă candela, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Tradiția spune că atunci când se împlinește acest ritual în viaţa copiilor din familia respectivă va apărea norocul.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare. În memoria acestora se împart fructe și lumânări albe. În mediul rural, se păstrează tradiția ca femeile să dea de pomană ”lumina de veci”. Există convingerea că lumânarea dată de pomană în această zi de sufletul morţilor, mai ales pentru cei morţi fără lumânare, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În zonele rurale, se împlineşte un ritual care, spun credincioşii, alungă bolile: în fiecare gospodărie, la icoana Maicii Domnului se pune un vas cu apă proaspătă şi se aprinde o lumânare. Consumată dimineaţa, apa respectivă este un remediu pentru boli.

[citeste si]

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Conform crestinorodox.ro, deoarece se crede că strigoii circulă fără opreliște, se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunică, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzice orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. 

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ortodocşii cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Se spune că toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate şi bucurii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel