Muzeul Municipiului București invită publicul la aniversarea a zece ani de când la Palatul Suțu se organizează Conferințele de Joi propunând, pentru ziua de 4 aprilie, ora 18.30, o întâlnire specială cu fondatorul acestui gen de întâlniri dr. Adrian Majuru, istoric, antropolog, manager MMB, care a pregătit o temă specială referitoare la dezvoltarea orașului, ce va fi însoțită și de o proiecție de film. Coordonator conferință: conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin. Prețul unui bilet: 10 lei/persoană.
Tema întâlnirii este „Între Bariera Vergului şi Bariera Mogoşoaiei. Povestea din spatele unui film contemporan” și va fi vorba despre sistematizarea ce a avut loc în anii 1960, care a modificat dramatic cartiere istorice şi aliniamentul străzilor din preajmă. Iar filmul a fost realizat între anii 1960-1961.
„Cea dintâi arteră care a înconjurat Bucureştiul se configurează fragmentar după 1860 astfel încât, la 1871, barierele oraşului, existente la 1842, au ajuns să fie unite de o linie continuă, circulară, fiind de fapt prima linie de centură a oraşului. Pentru zona de nord-est a oraşului Bucureşti vom discuta despre arterele aflate între barierele Mogoşoaia (azi Piaţa Victoriei) şi Vergului. Dacă bariera Mogoşoaia este Piaţa Victoriei de azi, ea era urmată, până la bariera Vergului de alte patru bariere, devenite astăzi intersecţii. Dinspre Piaţa Victoriei de azi, către bariera Vergului, au mai fost aşadar bariera Herastrăului (azi intersecția Căii Dorobanţilor (fostă Herăstrău) cu Şoseaua Iancu de Hunedoara şi Ștefan cel Mare); bariera Mândritului (astăzi intersecţia dintre strada Tunari cu Şoseaua Ştefan cel Mare, continuată spre nord cu strada Barbu Văcărescu); bariera Moşilor, la capătul Căii Moşilor, dincolo de care se întindea câmpul Moşilor (Piaţa Obor de mai târziu). Astăzi este intersecţia Căii Moşilor cu Şoseaua Ştefan cel Mare la stânga şi Mihai Bravu la dreapta. Apoi avem bariera Iancului, unde Şoseaua Iancului ieşea din oraş (astăzi Piaţa Iancului); bariera Vergului este Piaţa Muncii de astăzi.
Filmul lipsit de sonor a fost realizat de Muzeul de Istorie al Oraşului Bucureşti (astăzi MMB) cu sprijinul Studiourilor de Film «Alexandru Sahia». Pelicula a fost digitizată anul trecut şi este prezentată public în premieră, cu prilejul conferinţei” – aceasta este prezentarea temei oferită de Adrian Majuru.
„Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor român. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Kosmodemianskaia” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial cu volumul „Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență” (Editura Compania, 2003).” arată un comunicat MMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu