EXCLUSIV  Întrebarea la care Kovesi nu poate răspunde. Paralelă cu Olguța Vasilescu, dubla măsură

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Sebastian Ghiță acuză că Laura Codruța Kovesi, înainte de a-i expira mandatul la Parchetul General, i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Se întâmpla chiar înainte de numirea la conducerea DNA. Factura ar fi ieșit la iveală de curând, asta justificând plângerea penală recentă a lui Sebastian Ghiță. 

Dacă Sebastian Ghiță nu i-ar fi dat banii Laurei Codruța Kovesi, Nicolae Popa ar fi stat în închisoare până când statul ar fi găsit fonduri pentru aducerea sa, chiar și cu un avion de linie, nu neapărat privat. 

Duminică seară, Lia Olguța Vasilescu a constatat că ”e speța din dosarul meu. Adică nu a luat un bun pentru ea, material, dar a fost un bun pentru capital de imagine”

Lia Olguța Vasilescu a fost plimbată cu cătușe, acuzată fiind că a obținut avantaje electorale de la privații care au zugrăvit niște fațade ale unor clădiri publice. Pentru a nu exista dubla măsură, în cazul de față, în contextul acuzațiilor aduse oficial de către Sebastian Ghiță la adresa fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi, nu ar trebui să fie plimbați în cătușe și Laura Codruța Kovesi și Traian Băsescu, amândoi obținând avantaje de imagine datorită banilor dați de Sebastian Ghiță, deci din plata unui privat? Teoria este una care merge pe logică, nu pe acuzații de vinovăție sau nevinovăție. Făcând o paralelă, din scenariul doi Ghiță - Kovesi, se pare că lipsesc cătușele. 

Cum a ajutat intervenția lui Sebastian Ghiță

Traian Băsescu a folosit în campania din 2009 cazul lui Nicolae Popa. Laura Codruța Kovesi a devenit procuror-șef DNA. Cum Lia Olguța Vasilescu a fost acuzată că ar fi primit foloase necuvenite sub formă de voturi, așa putem spune că a primit Laura Codruța Kovesi foloase necuvenite sub formă de avansare, prin intervenția unui privat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel