Avocata Ingrid Mocanu a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat care vor fi cele două întrebări puse la referendum.
Cele două întrebări care vor fi puse la referendumul de pe 26 mai au fost anunțate astăzi de Klaus Iohannis.
1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?
2. Sunteţi de acord cu interzicerea OUG şi cu extinderea dreptului de a ataca OUG direct la CCR?
"Articolul 74 alin. 2 ne spune că aministia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative. Nici măcar revizuirea Constituţiei, în acest domeniu propus de preşedinte, nu poate fi iniţiată de cetăţeni, ci numai de Guvern împreună cu preşedintele şi de Parlament. Iar ordonanţele la articolul 115 alin. 4 şi 5 ne spun foarte clar când anume se adoptă, doar dacă există situaţii extraordinare şi cu motivarea urgenţei. Aceste întrebări nu vor avea efect", a spus avocata Ingrid Mocanu în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.
"Domnul Iohannis sunt convinsă că ştie şi cheltuielile care se vor face cu acest referendum. Vor fi posibil imputate domniei sale, ulterior când iată, mă bucur că suntem aici cu domnul Chirieac care spune că va ieşi pe locul 3 cel mai sus, nu va intra în turul doi şi va merge acasă. Cu certitudine, în momentul în care se va reuşi să se numească un procuror independent şi la DNA şi la Parchetul General, se vor face anchete serioase cu privire la cheltuirea sumelor şi de preşedinte, de exemplu cu acest referendum, şi de către Servicii, bani aruncaţi în vânt pentru aplicarea protocoalelor. Eu îl văd pe domnul Iohannis doar cu încă un dosar penal în plus la activ şi vă şi anunţ ce va face la ora 19:00. Va ieşi să spună "nişte penali, nenorociţi. Dragnea, care a furat şi care vrea să se salveze". Eu l-aş fi lăsat aşa pe Dragnea, să dea ce vrea să dea. Nici nu va apuca să beneficieze pentru că pronunţarea va fi foarte în scurt termen, dar domnul Iohannis cu certitudine îşi va fi dorit sau va fi bucuros că a reușit Dragnea să modifice legile astfel încât să beneficieze pentru că sunt convinsă că va avea foarte multe dosare", a mai spus Ingrid Mocanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News