EXCLUSIV  Întrebările momentului în cazul Iulian Dumitrescu: Cine a dat informații pe surse din dosar sau ce faci cu o casă de 800 mp?

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au discutat despre dosarul lui Iulian Dumitrescu la emisiunea Nod în papură de la DC News TV.

 

„Alfred, ai menționat o frază cheie: nevoi de bază. O locuință cu 800 de metri pătrați acoperă nevoile de bază? A început moda cu alimentarea presei pe surse. Bine, prima oară îl articulează pe câte unul, descinderi, percheziții – după care încep stenograme pe care le are de exemplu Mediafax. De unde are Mediafax stenograme? Păi, ori procurorul, ori judecătorul, ori serviciile de spionaj pot pătrunde în caz. Cum face reporterul extraordinar de la Mediafax să dea o stenogramă din dosar dacă ieri a fost descinderea?

Au băgat acum - la Iulian Dumitrescu, liderul CJ Prahova - că a luat mită cu drumurile de la Mizil etc. Dar, ca să-l termine pe om, spun că a fost descinderea într-un complex de 800 mp în blocul Stejarii și plătea chirie 6.000 euro pe lună. Avea și două mașini, una mai luxoasă decât cealaltă. Aici vreau să discutăm două lucruri: una că apar informații din dosar ca pe vremuri, dar și la ce naiba îți trebuie 800 mp? E cât un parc, te pierzi în casă, uiți unde ți-ai pus ochelarii”, a spus Val Vâlcu în emisiunea Nod în papură de la DC News TV.

DNA și Parchetul, acțiuni politice

„Sunt două lucruri diferite. În primul rând, astea sunt glume în general. E clar că se fac presiuni și acțiuni de tip politic când DNA-ul sau Parchetul dau date din dosar. Sigur, nu știm cine dă. (...) Amuzant este că acest om este un bugetar, așa pare. În general, acest mod de viață aristocratic este un produs pe care îl avem cultural în mintea noastră și vezi dorința oamenilor de a avea micul castel, micul domeniu, tocmai pentru că e o modalitate simbolică de a arăta că ești puternic.

Locuința de 800 mp, un semn de gândire medievală

E modelul cultural, din păcate medieval. Puterea în Evul Mediu funcționa pe o logică vizuală. Atunci o nuntă ținea o săptămână, era spectaculoasă. De aceea principii aveau tone de aur pe ei. Puterea trebuia manifestată vizual. Acesta este motivul pentru care miliardarii de astăzi au mașini obișnuite de regulă. Pentru că adevăratul capitalist are putere, dar nu prin faptul că arată ce coroană are.

Vezi modelul Becali, care mi-este personal foarte simpatic, dar e un tip absolut medieval. Dacă nu arată, parcă nu e om. Am văzut lideri politici de stânga care mergeau cu elicopterul la o ședință de partid. Îți dai seama, e destul de aiurea. Toți vor mașini de super lux”, a explicat sociologul Alfred Bulai.

VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel