Îți face genele să pară lungi și dese, dar o poți folosi și pentru a da mai mult volum părului tău. Descoperă metode inedite în care poate fi folosită.
Oferă volum genelor
Pudra de talc poate fi folosită și pentru această întrebuințare neobișnuită. După ce ai aplicat primul strat de mascara, pune puțină pudră de talc pe gene folsind un bețișor pentru urechi sau o pensulă. Aplică al doilea strat de mascara. Acest truc îți va face genele mai lungi și mai voluminoase.
Folosește-o pe post de șampon uscat
Șamponul uscat a devenit tot mai popular în ultima vreme. Dar în loc să cumperi unul costisitor, poți folosi pudra de talc în același scop. Presară puțină pudră pe păr, la rădăcini, masează scalpul, apoi piaptănă-te până când nu mai rămân urme vizibile de pudră.
În acest fel vei evita să te speli prea des pe cap. Pudra va absorbi sebumul în exces și îți va lăsa părul proaspăt și cu mai mult volum, scrie brightside.me.
Îndepărtează petele de ulei de pe haine
Pentru că este un foarte bun absorbant, pudra de talc te va ajuta să scapi și de petele de grăsime de pe haine. Presară pudră pe ambele fețe ale materialului pătat, freacă ușor pe pată, apoi lasă aproximativ o oră ca pudra să absoarbă uleiul. Spală haina și las-o la uscat la umbră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News