Excelența Sa Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a vorbit despre reacția poporului israelian, care a reacționat solidar în fața amenințării.
”După 7 octombrie s-a întâmplat un lucru extraordinar de... extraordinar: întregul popor israelian a reacționat ca o singură persoană împotriva amenințării. Asta înseamnă că sutele de mii de militari pe care Israelul îi are acum sub arme sunt, de fapt, medici, ingineri, muncitori, profesori și sunt acolo deja de cinci luni. Cum merge economia Israelului? Cum se schimbă acești oameni? Adică, familiile lor sunt acasă și mama sau tatăl se află pe front în Gaza în acest război îngrozitor. Cel mai dificil război, așa cum ați menționat, este să lupți printre civili, printre blocuri, în aceste condiții foarte dificile. Cum se descurcă economia Israelului în această situație? Este o paradigmă nouă cu care nu ați fost obișnuiți de mulți ani, de zeci de ani” a ridicat problema analistul politic Bogdan Chirieac.
Ambasadorul Reuven Azar a răspuns: ”În primul rând, economia merge destul de bine și voi detalia într-o secundă, dar ceea ce am văzut cu adevărat este o demonstrație de solidaritate în rândul poporului israelian. (...) Este cu adevărat încurajator și înduioșător. Vorbesc despre inițiative de voluntariat, despre inițiative ale cetățenilor care au decis că vor să ajute persoanele aflate în nevoie. Am văzut mii, dacă nu zeci de mii de inițiative de ajutor, fie că este vorba de ajutor financiar, fie că este vorba de ajutor alimentar, de adăpost și asta pe lângă toate acțiunile pe care guvernul le face pentru a avea grijă de populația care a fost lovită atât în sud, cât și în nord. Așa că este cu adevărat uimitor să vezi inițiative prin care oamenii se oferă voluntari pentru a lucra pe câmp în acele sate care au fost lovite. Sunt cetățeni care se oferă voluntari pentru a conduce oameni dintr-un loc în altul pentru a dona mâncare, pentru a dona haine. Este cu adevărat înduioșător și asta arată gradul de solidaritate pe care îl avem în țara noastră. Uneori, oamenii sunt uimiți de faptul că în clasamentul fericirii, Israelul se situează întotdeauna foarte sus”.
Excelența Sa a spus că lucrurile, în privința fericirii, nu s-au schimbat: ”Încă este cazul. Am fost curios să înțeleg cum este posibil acest lucru într-o situație ca cea din regiunea noastră și când m-am uitat la parametri am văzut că, pe lângă lucrurile care s-ar putea crede că sunt de la sine înțelese, cum ar fi satisfacția materială, problema solidarității este unul dintre parametrii. Vorbim de solidaritatea din societate. Libertatea este foarte importantă, faptul că suntem o țară democratică este esențial. Dar factorul de solidaritate în cadrul societății este foarte important pentru a crea o națiune fericită. Asta avem acum în Israel”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu