Întreruperi 'fără precedent' de electricitate prevăzute în regiunea Kiev. Zelenski: Patru milioane de ucraineni, afectaţi

Întreruperi 'fără precedent' de electricitate prevăzute în regiunea Kiev - Foto Pexels
Întreruperi 'fără precedent' de electricitate prevăzute în regiunea Kiev - Foto Pexels

Întreruperi de electricitate 'fără precedent' sunt prevăzute la Kiev şi în regiunea sa, din cauza pagubelor importante provocate sistemului energetic din Ucraina de recentele lovituri ale forţelor ruse, a anunţat vineri operatorul privat ucrainean DTEK, transmite AFP. 

'Din nefericire, întreruperi mai severe şi mai lungi vor fi aplicate în zilele următoare', a anunţat departamentul regional DTEK. 'Sistemul energetic al ţării a suferit noi pagube', a transmis DTEK, vorbind despre 'un deficit la nivelul a 30% din consumul pentru Kiev'.

De mai bine de două săptămâni, Rusia şi-a înmulţit atacurile împotriva infrastructurilor energetice ale Ucrainei, ceea ce a provocat distrugerea a cel puţin o treime din capacităţi. În consecinţă şi pentru a evita ca întreaga reţea de distribuţie să se congestioneze, zilnic sunt impuse tăieri de electricitate de câteva ore în numeroase regiuni, mai ales la Kiev.

În urma loviturilor din noaptea de miercuri spre joi, întreruperile programate la Kiev şi în regiunea sa vor dura '5-6 ore', faţă de 4 ore prevăzute anticipat până acum, a afirmat directorul executiv al grupului DTEK, Dmitro Saharuk, citat de agenţia Interfax-Ukraine.

Un nou program de întreruperi va fi dezvăluit în zilele următoare, a spus Saharuk. 'Previn că nu va fi plăcut pentru că numărul de ore în care va trebui să rămânem fără electricitate va trebui crescut.

Din nefericire, nu există altă soluţie până la repararea de infrastructuri', a adăugat el. Joi, guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a chemat populaţia locală să se pregătească pentru 'întreruperi de electricitate de urgenţă pe termen nedeterminat' şi să 'consume electricitate cu moderaţie'. 'Situaţia rămâne tensionată şi este, din nefericire, prea devreme pentru a vorbi despre o stabilizare a sistemului', a scris el vineri pe Telegram.

Patru milioane de ucraineni, afectaţi de întreruperi de electricitate (Zelenski)

Aproape patru milioane de persoane sunt afectate de întreruperi de electricitate după recentele atacuri ruse asupra infrastructurilor energetice din Ucraina, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'În multe oraşe şi districte ale ţării noastre au fost introduse întreruperi pentru a stabiliza' situaţia, a spus preşedintele ucrainean în discursul său zilnic. 'Aproape patru milioane de ucraineni se confruntă în prezent cu aceste restricţii', a adăugat el. Acestea sunt oraşul 'Kiev şi regiunea sa', precum şi provinciile Jitomir (centru-vest), Poltava, Cherkassy şi Kirovograd în centru, Rivne (vest), Harkov (est), Cernigov şi Sumî în nord, a spus el. Întreruperi de electricitate 'fără precedent' sunt prevăzute la Kiev şi în regiunea sa, din cauza pagubelor importante provocate sistemului energetic din Ucraina de recentele lovituri ale forţelor ruse, a anunţat vineri operatorul privat ucrainean DTEK. De mai bine de două săptămâni, Rusia şi-a înmulţit atacurile împotriva infrastructurilor energetice ale Ucrainei, ceea ce a provocat distrugerea a cel puţin o treime din capacităţi.

Citește și - Rusia șantajează Ucraina și îi propune curent electric în schimbul recunoaşterii anexării celor 4 regiuni de către Moscova

Dacă vrea să nu mai aibă probleme cu energia, Ucraina ar trebui să recunoască anexarea de către Rusia a 19% din teritoriul său, citează The Moscow Times o declaraţie făcută vineri de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. 

Încercările Ucrainei de a cumpăra energie electrică din Europa 'nu vor asigura stabilitatea dorită', întrucât aceasta nu va duce decât la creşterea preţului la energie în Europa, explică Medvedev într-o postare pe Telegram, după bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice ucrainene de către Rusia.

'Calea către stabilizarea aprovizionării cu energie electrică este alta. Trebuie recunoscută legitimitatea cerinţelor Rusiei în cadrul 'operaţiunii militare speciale' şi rezultatele ei, reflectate în Constituţia noastră. Şi atunci se va rezolva şi problema curentului', susţine Medvedev în postarea sa.

Cu o zi în urmă, traderul de stat ucrainean 'Compania energetică din Ucraina' (JSC Energy Company of Ukraine) a achiziţionat pentru prima oară, în regim de test, curent electric din Slovacia pentru a 'susţine sistemul energetic ucrainean în cazul unui deficit de capacitate de generare'.

'Ca urmare a atacurilor cu rachete ruseşti şi a avarierii infrastructurii energetice, riscurile pentru traversarea stabilă din punct de vedere termic şi energetic a sezonului rece au crescut semnificativ', a explicat directorul general al companiei, Viktor Butenko. Rusia se axează pe distrugerea masivă a sectorului energetic al Ucrainei din 10 octombrie.

Oficial, preşedintele rus Vladimir Putin a legat aceste bombardamente de reacţia Moscovei la explozia de pe podul peste strâmtoarea Kerci, în urma căruia o bandă auto şi una feroviară au fost avariate, catalogată drept atentat terorist de Moscova şi atribuit serviciilor speciale ucrainene.

Pe parcursul acestei perioade de atacuri cu rachete de croazieră şi drone iraniene, Rusia a avariat peste 30% din instalaţiile energetice din întreaga Ucraină, notează Moscow Times.

Potrivit companiei naţionale de energie Ukrenergo, echipamentele reţelei principale a sistemului de distribuţie a energiei electrice în regiunile centrale au fost deteriorate.

Din această cauză, consumul de energie este restricţionat la Kiev şi în împrejurimi, precum şi în regiunile Cernigov, Cerkasî şi Jitomir. Kirill Timoşenko, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a recomandat întreruperi mai drastice de furnizare a curentului electric, după un bombardament nocturn în 27 octombrie, când o instalaţie energetică critică a fost grav avariată.

Rusia a anexat regiunile Doneţk, Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (în sud) în urma unor aşa-zise 'referendumuri' pe care ONU le-a calificat drept 'nelegitime'. Ceremonia oficială de anexare a avut loc la 30 septembrie la Kremlin cu lideri numiţi de Moscova în aceste regiuni ucrainene.

După aceea, patru noi regiuni au fost introduse în Constituţia Rusiei, dar autorităţile ruse nu s-au lămurit între ce graniţe le-au anexat: niciuna dintre ele nu este în totalitate ocupată şi controlată de forţele ruse, notează Moscow Times.

Mai mult, de la data anexării, suprafaţa controlată de trupele ruse în cele patru regiuni s-a redus, după ce armata rusă s-a retras în faţa avansului forţelor ucrainene.

La Kiev, oferta lui Medvedev, fost preşedinte între 2008 şi 2012, a fost considerată drept o recunoaştere din partea Moscovei că utilizează atacurile asupra infrastructurii energetice pentru şantaj, potrivit Unian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel