Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni pe ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Republica Irlanda, Simon Coveney, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că relaţiile româno-irlandeze se situează la un nivel excelent, iar cele două ţări acţionează ca parteneri, cu obiective comune pe agenda europeană şi internaţională.
'Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa intensificării dialogului politic, inclusiv în contextul actual de securitate, şi a dinamizării cooperării economice bilaterale, prin creşterea investiţiilor şi a schimburilor comerciale. A fost evidenţiat rolul pozitiv jucat în relaţia bilaterală de comunitatea românească din Irlanda, foarte bine integrată şi care aduce o contribuţie substanţială la viaţa economică şi socială irlandeză', informează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Simon Coveney au avut un schimb de opinii privind situaţia de securitate şi evoluţiile legate de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, evidenţiind sprijinul pe care cele două ţări îl acordă Ucrainei în multiple planuri.
Cei doi înalţi oficiali au discutat şi despre modalităţile de sprijin pentru Republica Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat implicarea statelor membre UE în acordarea de sprijin Republicii Moldova, apreciind faptul că ministrul Coveney se va deplasa în continuare la Chişinău pentru a discuta cu autorităţile din această ţară despre cele mai bune căi de cooperare şi sprijin în contextul actual dificil.
Preşedintele României a salutat şi desfăşurarea, marţi, la Bruxelles a Conferinţelor Interguvernamentale cu Macedonia de Nord şi Albania, care dau un nou impuls procesului de extindere şi care se adaugă deciziilor recente vizând acordarea statutului de candidat la aderarea la UE Ucrainei şi Republicii Moldova.
De asemenea, în contextul Brexit, a fost discutată situaţia Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, inclusiv în urma publicării de către Guvernul britanic a unei propuneri legislative pentru modificarea unilaterală a acestuia, preşedintele Klaus Iohannis exprimând susţinere pentru identificarea unor soluţii cu respectarea Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News