Executivul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului feroviar, în baza căreia Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi operatorii de serviciu public de transport feroviar de călători sunt abilitaţi să introducă, prin acte adiţionale la contractele de serviciu public, servicii de autocare/autobuze de înlocuire tren de călători în zonele unde liniile de cale ferată sunt închise total sau parţial.
Potrivit informaţiilor transmise de ARF, aceste servicii de autocare/autobuze de înlocuire tren de călători reprezintă curse regulate speciale, în sensul definit la Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 şi OG nr. 27/2011, şi sunt menite să asigure continuitatea serviciului de transport către călătorii ce aleg să utilizeze trenurile în deplasările cotidiene sau ocazionale chiar în zonele unde liniile sunt închise total sau parţial pentru a permite implementarea proiectelor de reconstrucţie, de reînnoire, de modernizare sau de reparaţii capitale a căii ferate din România.
Astfel, prevederile contractelor de servicii publice aprobate de Guvernul României la sfârşitul anului 2022 şi implementate de ARF privind introducerea serviciilor de înlocuire trenuri pentru creşterea calităţii serviciilor publice de transport călători pe calea ferată să poată fi posibilă.
În baza noilor prevederi legale Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi operatorii de serviciu public de transport feroviar de călători vor putea să asigure continuitatea serviciilor publice pe toată zona cuprinsă între Cluj Napoca şi Oradea, acolo unde CFR SA implementează amplul proiect de reconstrucţie şi electrificare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor (frontieră) care presupune închideri totale de trafic, pe anumite tronsoane, şi reducerea capacităţii de transport pe altele.
În perioada următoare, ARF, împreună cu operatorii de serviciu public de transport feroviar de călători, cu sprijinul CFR SA şi Informatică Feroviară, va definitiva lista staţiilor de îmbarcare/debarcare a călătorilor feroviari din autobuzele şi autocarele de înlocuire trenuri, va actualiza sistemul informatic de mers al trenurilor astfel încât toate să se regăsească informaţii corecte şi clare pentru toate serviciile de înlocuire, va actualiza sistemele de emitere titluri de călătorie pentru a se regăsi toate staţiile vizate de astfel de servicii de înlocuire şi va perfecta contractele de prestări servicii cu operatorii de transport rutier autorizaţi care vor furniza operatorilor de transport feroviar aceste servicii.
La bordul autobuzelor şi autocarelor de înlocuire tren de călători vor fi valabile titlurile de călătorie feroviare, indiferent dacă călătoria începe, în mod tradiţional, pe calea ferată şi se continuă cu un astfel de serviciu de înlocuire sau începe cu serviciul de înlocuire şi se continuă pe calea ferată, precizează ARF.
'Noua prevedere legală (OUG nr. 12/1998 actualizată prin OUG nr. 131/2023) va permite ARF şi operatorilor de serviciu public de transport feroviar de călători să reintroducă, în curând, toate serviciile care erau prestate pe zona Cluj Napoca - Oradea (inclusiv trenurile anulate din lipsă de capacitate a infrastructurii feroviare pe perioada şantierelor). Autobuzele şi autocarele de înlocuire tren vor circula la ore şi cu opriri similare celor din mersul de tren 2022/2023. Staţiile temporare ale serviciilor de înlocuire vor fi anunţate şi semnalizate corespunzător, în conformitate cu prevederile contractelor de servicii publice.
În contextul amplelor lucrări de modernizare a căii ferate din România cu fonduri de la bugetul de stat, fonduri europene nerambursabile, precum şi alte fonduri externe, noua reglementare legală va permite introducerea serviciilor de autocare/autobuze de înlocuire tren de călători oriunde este nevoie, pentru a asigura continuitatea activităţilor economice, sociale, educaţionale, de acces la serviciile medicale etc. ale cetăţenilor României. În acelaşi timp, reglementarea vine să pună în valoare şi experienţa şi calitatea serviciilor dobândite de operatorii de transport rutier din România, în ultimii 30 ani', subliniază ARF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News