Inundații Alba. O femeie și soțul ei, la un pas să moară înecați în casă: "Ne-am urcat pe scară, apa urca spre noi, mai avea un metru până la tavan"

sursa foto: ISU Alba
sursa foto: ISU Alba

Inundațiile din județul Alba au provocat nenorociri oamenilor din zonă. O femeie din comuna Sohodol a povestit cum a fost la un pas să moară înecată în casă, în momentul în care viitura i-a lovit casa. 

Maria Sicoe, care locuiește în comuna Sohodol din județul Alba, a povestit clipele de groază prin care a trecut alături de soțul ei. Apa a dat năvală în casă, peste ei și au fost nevoiți să caute o soluție imediat, pentru a nu muri înecați în propria casă.

"Apa a venit peste noi și s-a inundat tot. M-am urcat cu soțul pe scară și am așteptat. Apa tot venea spre noi, mai avea un metru până la tavan. Am stat așa vreo 20 de minute," a povestit femeia. Totodată, aceasta spune că gândul i-a fost și la soacra de peste 80 de ani care se afla într-o altă casă. Aceasta a fost la rândul ei salvată de vecini.

Femeia spune că deocamdată singurul ajutor primit a fost de la primarul din Câmpeni și că toată baza ei este într-o fiică ce locuiește în apropiere. 

"Copiii m-au ajutat. În rest, nu a venit nimeni. Primarul din Câmpeni ne-a trimis câte ceva. Acum stăm într-o căsuță, mai sus unde n-a ajuns apa. Primarul din Câmpeni ne-a trimis apă, pâine și un aragaz mic. Nu mai avem nimic. Totul este numai nămol. Ne trebuie bani ca să ne facem o casă cu măcar două camere. Avem o fiică aici la Valea Bistrei, care este căsătorită. O să mergem la fiica noastră, mai mult de două zile nu putem rezista cu ce avem," a povestit Maria Sicoe, comuna Sohodol, județul Alba

Inundații catastrofale în județul Alba

Potrivit ISU Alba, în urma ploilor de vineri seara, Drumul Național 74 Cărpiniș (Abrud)- Câmpeni a fost blocat pe aproximativ 300 de metri de aluviuni și o alunecare de teren.

În orașul Abrud, au fost inundate 3 case, un subsol, iar o stradă a fost blocată de capacii căzuți. În satul Valea Săliștii, 4 case au fost inundate, în comuna Horea o casă, în satul Roșia Montană a fost avariată o casă, alte două au fost inundate, iar un drum a fost colmatat. Au mai fost inundate case în satele Curături, Gura Roșiei și Cărpiniș.

În satul Dăroaia, au fost inundate 72 de case, dintre care una este distrusă și 16 au fost avariate în urma unei alunecări de teren.

„208 (135 adulți și 73 copii) persoane cazate temporar în cursul nopții la Căminul cultural din localitatea Roșia Montană. 40 de persoane s-au autoevacuat la rude sau vecini în zone neafectate”, a transmis sâmbătă ISU Alba.

Alte case și drumuri au fost afectate de inundații în localitățile Sohodol, Poiana Sohodolului, Gura Sohodolului și în comuna Șugag.

De asemenea, au fost avariate 8 linii de medie tensiune, 106 posturi de transformare, fiind afectați 7.429 de abonați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel