Inundaţiile cauzate de ploi torenţiale au ucis cinci oameni şi au acoperit peste 2.000 de hectare de terenuri agricole în nordul Thailandei, au transmis joi autorităţile din această ţară.
Noua prim-ministră Paetongtarn Shinawatra a cerut trimiterea de ajutoare în zonele cele mai afectate de intemperii din provinciile Chiang Rai, Nan şi Phayao, în apropiere de graniţa cu Myanmar şi cu Laos, conform AFP.
De la începutul lunii august, intemperiile au ucis cinci persoane şi au rănit alte 32, potrivit Ministerului Sănătăţii. Departamentul pentru prevenirea şi atenuarea dezastrelor a spus faptul că 2.052 hectare de terenuri agricole au fost distruse. 12.777 gospodării au fost afectate de inundaţii, fără a preciza numărul exact de persoane care au avut de suferit de pe urma acestora.
Nordul regatului a fost lovit de ploi musonice puternice în cursul săptămânii trecute, iar departamentul menţionat a declarat că monitorizează nivelul apelor în 43 de provincii, avertizând asupra posibilităţii de noi viituri, alunecări de teren şi ieşiri din matcă a unor râuri.
Video
Sezonul ploilor în această ţară, între lunile iulie şi septembrie, aduce de obicei luni întregi de ploi zilnice, însă oamenii de ştiinţă afirmă că schimbările climatice provocate de om pot face precipitaţiile mai intense. În 2011, inundaţiile au ucis sute de persoane şi au deteriorat milioane de locuinţe în întreaga ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu