COD GALBEN  Inundaţii pe şosele, circulaţie închisă. AVERTISMENT hidrologi

Cod portocaliu de inundaţii. Un tronson de drum judeţean şi unul comunal au fost inundate, marţi dimineaţa, şi închise circulaţiei în judeţul Dolj, în urma precipitaţiilor şi a scurgerii apei de pe versanţi, produsă de topirea rapidă a zăpezii.

Potrivit ISU Dolj, DJ 641 Mischii - Caracal, în comuna Pieleşti, a fost inundat pe o lungime de 70 metri, precum şi drumul comunal 61 Carpen - Orodel, în ambele cazuri circulaţia fiind dirijată pe rute ocolitoare. Până în prezent, la nivelul judeţului nu au fost solicitări prin numărul de urgenţă 112 pentru intervenţii de evacuare a apei din gospodării sau locuinţe, a menţionat sursa citată.

Cod portocaliu de inundaţii

Hidrologii au pus sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii râuri din judeţele Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj şi Gorj, până marţi la ora 18.00, iar râurile din 28 de judeţe vor fi vizate de codul galben.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), este cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Timiţ – bazin superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna - bazin superiorşsi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru – bazin superior şi afluenţi (judeţele Mehedinţi şi Gorj), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Jiu – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Filiasi (judeţul Gorj).

Avertizarea cod portocaliu de inundaţii în cele cinci judeţe a intrat în vigoare luni la ora 23:00 şi va expira marţi la ora 18:00.

Totodată, a fost instituit cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Caraş-Severin, Alba, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Mureş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel