Pe Valea Oltului, în zona localității Călimănești, șoseaua a fost inundată.
Șoseaua a fost inundată în zona localității Călimănești din județul Vâlcea. Ulterior, circulaţia de pe Drumul Naţional 7 a fost deviată pe șoseaua de centură a orașului Călimănești
ANM a emis mai multe avertismente de vreme instabilă, printre care şi un cod roşu de ploi abundente.
Astfel, până sâmbătă, 3 septembrie 2022, ora 10:00, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25...40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată
În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70...80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.
Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70...90 l/mp și izolat peste 100 l/mp.
Avertizarea este valabilă de vineri, ora 15:00, până sâmbătă dimineaţă la ora 3:00.
Cerul va avea înnorări și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse și descărcări electrice. Se vor acumula cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 25...27 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News