La emisiunea „Ce se întâmplă?” de pe DC News, realizată de Răzvan Dumitrescu, inventatorul Iuliean Horneț a vorbit despre independența energetică a României și despre centralele termice care poluează cel mai puțin, dar pe care nimeni nu le folosește.
„Putem face energie termică, electrică și frig pentru că avem, poate, cel mai performant proiect din lume, unde asigurăm independența totală energetică. Aici este frica, adică dacă eu fac independență energetică în România, dispar gulerele albe.
Eu am publicat chiar de Paște un proiect de acțiuni. Vindem acțiuni către populație, de 9,2 miliarde, pentru a face România independentă energetic. Facem energie termică, energie electrică și frig, din apă caldă la 95 de grade. Este poate cel mai performant proiect care există astăzi. Sigur, sunt deja înscriși peste 40 de cumpărători, de la o acțiune până la 400 de acțiuni de persoană. Lumea are încredere să investească în energie.”, a spus inventatorul Iuliean Horneț.
„E normal să ai încredere să investești în energie pentru că am văzut prognoze care spun în felul următor: pe 2022 a fost cum a fost, pentru că Europa, 95% din necesar, îl avea asigurat și trebuia să completeze cu acel 5%. Nu a fost nici o iarnă foarte grea în unele țări, deci ne-am descurcat. Dar la anul, în iarna 2023-2024 veți avea, potrivit studiilor de specialitate, doar 65% din necesar acoperit, și va trebui să vă asigurați cumva completarea cu restul, până la 100%. De unde o să luați restul și la ce preț?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Asta este scopul gulerelor albe, să distrugă energia românească și să importe energie și pentru asta nu trebuie să-i lăsăm. Eu am pus la dispoziție și Uniunii Europene mai multe documente. Le vindem tehnologie să-și facă energie în bandă din propria lor biomasă. Toți au deșeuri și biomasă. Ard și scot un megawatt din generatoarele acelea, când pot să scoată de patru ori mai mult prin tehnologii noi. Le-am pus la dispoziție și au venit în vizită la mine 73 de state.
Cerința mea e să facă prima fabrică în România și până nu o fac aici, nu plec nicăieri. Și acum, cu această subscripție publică, s-ar putea să reușim să facem fabrică în România și apoi să ne ducem să facem fabrică pe banii noștri și la alții. Așa aducem bani la bugetul de stat.”, a spus Iuliean Horneț.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei este cel care dirijează fondurile.
„Deși biomasa este astăzi combustibil, dacă vă uitați la legea care s-a promulgat de curând , Ordonanța 92, unde țin atât de strict de biomasa din deșeul menajer, este interzisă valorificarea in energie a biomasei din deșeul menajer. De ce o interzice Ministerul Mediului? De ce o interzice mafia gunoiului?”, a spus Iuliean Horneț
„Nu este ecologic combustibilul rezultat?", a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Îl putem folosi pe mai multe căi. Ducem temperatura în instalațiile de piroliză pe deșeul menajer la 400 de grade, scoatem unul dintre cele mai bune uleiuri cu 54 de compuși chimici de mare valoare, gaz de piroliză care este biogaz pentru că are puțin plastic, restul biomasă, iar la această temperatură, 50% din el îl fac bioceară să-l dau solului pentru că nu o să mai putem cultiva, peste vreo 15 ani, pe solul României, nimic.”
„Amprenta de CO2?", a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Dacă e biomasă nu are amprentă de CO2. Și dacă are nu o depășim pentru că e 10%, 13%, 15% plastic ce rămâne din sortare. Nu ne facem probleme pentru că îl ducem la 400 de grade, îl tratăm. Acolo scoatem toate hidrocarburile și rămâne biomasă curată sub formă de bioceară.”, a spus Iuliean Horneț.
„Bun, deci nu e taxabilă CO2, se încadrează în normele europene la CO2. De fapt e mult sub norma la care se consideră amprentă de CO2.” a continuat Răzvan Dumitrescu.
„La 300 de grade biomasă rămâne cu umiditate 0, inclusiv în compoziție, nămolul de epurare rămâne cu umiditate 0, deșeul menajer rămâne și cărbunele rămân cu umiditate 0. Toate acestea la un loc, 55% biomasă, 25% deșeuri menajere și nămol, și 20% cărbune au amprentă de carbon 0. Asta este combustibilul pe care trebuie să-l băgăm noi în termocentrale. Noi trebuie să luăm 100 de euro pe megawatt, nu să dăm că producem cu termocentralele.”, a mai spus Iuliean Horneț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu