Invenții destinate militarilor care nu au fost folosite niciodată: de la bomba urât mirositoare, la platforme zburătoare
Timp de secole, omul a dovedit că este un animal de război vicios și letal. Drept urmare, milioane de oameni (dintre care marea majoritate erau nevinovați) și-au pierdut viața în război. Însă încă ceva îngrozitor despre războiul uman și consecințele acestuia: până unde poate ajunge omul pentru a fi sigur că va reuși să învingă ”dușmanul” perceput.
În acest articol veți afla despre unele dintre cele mai ciudate invenții concepute de om în eforturile de a alunga inamicul, real sau imaginar, potrivit Listverse.
Bomba urât mirositoare
În 1943, armata franceză a îndrăznit să creeze ceea ce au numit ”o bombă mirositoare de calitate militară”. Așadar, l-a însărcinat pe soldatul Ernest Crocker să finalizeze ”sarcina urât mirositoare”. Crocker era un chimist care lucrase mai devreme la un proiect de dezvoltare a gazelor otrăvitoare pe care le-ar folosi armata.
Luni de zile, Crocker și echipa sa au testat multe mirosuri oribile; în cele din urmă au decis să folosească o formulă care a produs un cocktail de mirosuri neplăcute. Acestea au inclus urină, vărsături, excremente, ouă putrezite, unt rânced și miros de picioare. Totul a venit într-un spray puternic pe care l-au poreclit „Cine, eu?”
Odată gata, designerii au implementat 600 de unități de spray, gata de utilizare. Dar lucrurile nu au funcționat așa cum era planificat; războiul din acea epocă dintre francezi și germani s-a încheiat brusc înainte ca armata să poată dezlănțui noua invenție asupra unui inamic.
Panjandrumul
În 1943, armata britanică a căutat să dezvolte o armă care să poată sparge apărarea Zidului Atlanticului (sistemul extins de fortificații de coastă al naziștilor). Armata a însărcinat Direcția de Dezvoltare a Armelor Diverse cu sarcina urgentă.
Curând, DMWD a venit cu ceea ce au numit Panjandrum, un instrument colosal proiectat cu două roți conectate printr-o axă robustă asemănătoare tamburului. Designerii au montat Panjandrum cu rachete pe roți pentru a propulsa mașina înainte.
Cum ar funcționa? Când erau plini cu explozibili, inginerii se așteptau ca Panjandrum să tragă spre apărarea inamicului, să se izbească de ele și să explodeze sperând că acest lucru ar crea o breșă considerabilă care ar putea permite trecerea unui tanc.
După cum ați putea ghici, lucrurile au luat o altă întorsătură. Cele 70 de rachete de cordită cu ardere lentă s-au dislocat brusc în timpul testului, zburând în toate direcțiile cu câinii lătrând și generalii fugind pentru a-și salva viața!
Mașini zburătoare
Pe măsură ce al Doilea Război Mondial a început, armata britanică a conceput ideea Hafner Rotabuggy. Gadgetul era în esență un jeep zburător cu un nume sublim.
În cele din urmă, armata nu a ajuns niciodată să desfășoare mașina ciudată în război. De ce? În primul rând datorită unui singur factor: planoarele cu motor avioane utilizate pe scară largă s-au dovedit a fi mult mai practice pentru a livra vehicule terestre în zone îndepărtate.
Interesant este că armata a reînviat ulterior conceptul de mașini zburătoare; a încercat să fabrice Humve-uri cu aripi pliabile cu motoare pliabile. Mai recent, alți ingineri au venit cu ideea unei drone care poate căra marfă și vehicule pe roți.
Platforme zburătoare
VZ-1 Pawnee, o platformă zburătoare pentru o singură persoană cu două rotoare adăpostite într-o conductă; acesta din urmă ținea platforma pe linia de plutire. Inginerii au proiectat mașina pentru a permite unui singur ofițer să tragă din aer. Dar aici intervine problema: vehiculul nu avea rotor de coadă sau aripi fixe. Astfel, situația l-a forțat pe un pilot care dorea să coboare la stânga sau la dreapta să-și schimbe greutatea corporală. Acest lucru a fost evident destul de ciudat.
Deloc surprinzător, deși VZ-1 Pawnee s-a descurcat relativ bine în timpul testelor, mandarinii militari nu l-au desfășurat niciodată cu adevărat în luptă. L-au considerat prea mic, lent și delicat pentru lupta efectivă. Astfel s-a încheiat proiectul Flying Platforms.
Elicopterul Stealth
La început, inginerii militari americani s-au așteptat ca RAH-66 Comanche să fie adevăratul elicopter de cercetare înarmat din secolul al XXI-lea. Din păcate, programul dezastruos a înghițit doar un crater uluitor de 6,9 miliarde de dolari din bugetul Apărării SUA. Programul Comanche a dispărut pe furiș,fără a se cunoaște alte detalii.
Lilieci bombe
Experimentul Bat Bombs a fost un alt experiment eșuat care a dus la o pierdere financiară substanțială. La scurt timp după atacul de la Pearl Harbor al japonezilor, Lytle S. Adams, un medic stomatolog din Pennsylvania, s-a apropiat de Casa Albă – în special de Prima Doamnă Eleanor Roosevelt – cu ceea ce părea a fi un plan genial de replică: Atacul cu bombe de lilieci!
Ideea mare a fost să arunce o bombă formată din peste 1.000 de compartimente – cu lilieci hibernați – pe care inginerii să o atașeze unui dispozitiv incendiar temporizat. Ulterior, un bombardier ar arunca bomba ”ucitoare” peste Japonia.
Ce ar urma atunci? Simplu: liliecii s-ar împrăștia rapid pe acoperișuri și mansardele împrăștiate pe o rază de 32–64 de kilometri (20–40 mile). Atunci dispozitivele incendiare cronometrate aveau să se aprindă pe măsură ce iadul se dezlănțuia; o puternică conflagrație ar cuprinde ulterior mai multe orașe japoneze, trimițându-le spre distrugere.
Incredibil, în ciuda propunerii aparent ciudate, Comitetul Național de Apărare pentru Cercetare din SUA a abordat problema. Armata a capturat rapid mii de lilieci din Mexic și a construit dispozitive incendiare din napalm pe care liliecii le-ar fi purtat. Armata a efectuat teste suplimentare și a dezvoltat un sistem complex de eliberare. În plus, Marine Corps a efectuat 30 de teste și demonstrații rapide; acest lucru a costat 2 milioane de dolari.
Mai târziu, Comitetul de Apărare a oprit întregul program, aruncând milioane de dolari pe o armă care nu a văzut niciodată lumina zilei!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
