Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, a anunțat că parlamentarii social-democrați sunt ”oameni responsabili, care vor vota cum e nevoie pentru România”, la votul de învestitură a Guvernului.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, marţi, referitor la votul parlamentarilor PSD la învestirea Guvernului Cîţu, că membrii social-democraţi sunt "nişte oameni responsabili, care vor vota aşa cum e nevoie pentru România", scrie Agerpres.
"În primul rând trebuie să vedem ce face PNL, pentru că încalcă decizia CCR, pe de altă parte nu-şi respectă propriul coleg, ca să fiu elegant. În momentul în propui un coleg de partid şi nu te duci să-l votezi, într-o situaţie de criză cum este aceasta, nu este doar o lipsă de criză faţă de colegi, ci şi o iresponsabilitate crasă faţă de cetăţenii României. Nu poţi într-o astfel de situaţie, în care totuşi avem această epidemie în creştere în fiecare zi, să te joci de-a guvernul, de a vota sau nu propriul guvern, să o luăm de la capăt cu audierile de miniştri în comisii, totuşi e o glumă, ţara se află într-o situaţie de criză şi este nevoie de un guvern stabil. Noi am anunţat că vom participa la şedinţa de vot. Toţi colegii PSD vor fi prezenţi joi la şedinţa de învestire, urmând ca toate aceste lucruri să le hotărâm", a afirmat Simonis, întrebat în legătură cu votul parlamentarilor PSD la învestirea Guvernului Cîţu.
El a spus că mai multe grupuri parlamentare, între care USR, PMP, minorităţi naţionale, ALDE, au anunţat că vor vota la vedere Guvernul Cîţu, iar acest lucru înseamnă că liberalii ar avea majoritatea necesară pentru a trece Guvernul, dacă îşi vor vota propriul cabinet.
Întrebat dacă există posibilitatea ca parlamentari ai PSD să voteze acest guvern, Simonis a spus: "Haideţi să ajungem acolo, să vedem că aceşti oameni care conduc destinele României sunt atât de responsabili încât să-şi voteze propriul guvern".
"Vom lua o decizie în acest sens în zilele următoare. În acest moment decizia este clară - de a nu vota Guvernul Cîţu - pentru că nu e nevoie de voturile noastre, având în vedere că PSD are 200 de parlamentari, iar celelalte grupuri care au anunţat şi propus acest premier au 265, având nevoie doar de 233 pentru a învesti acest guvern. Prin urmare, este datoria PNL de a strânge această majoritate, pare că o au, şi de a vota colegul propus pentru funcţia de prim ministru. Dacă au făcut această propunere în glumă, chiar şi în condiţiile acestei crize care este în creştere, vor fi taxaţi de români", a adăugat Simonis, întrebat dacă este posibil ca parlamentarii PSD să voteze conform propriei conştiinţe.
Întrebat dacă are garanţia că toţi parlamentarii PSD vor respecta decizia partidului şi nu vor vota guvernul, Simonis a spus: "Am garanţia că membrii PSD sunt nişte oameni responsabili, care vor vota aşa cum e nevoie pentru România. Asta înseamnă că sunt oameni responsabili".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News