Ministrul Culturii Raluca Turcan a anunțat, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, faptul că Opera Națională Română din Iași va avea un sediu nou.
Raluca Turcan susține că noul sediu va răspunde nevoilor culturale ale cetățenilor din județ. Potrivit acesteia, astfel de investiții sunt necesare în toată țara pentru a crește accesul la cultură pentru români.
„Investiție culturală majoră la Iași - Opera Națională Română va avea un sediu nou!
Prin eforturile Ministerului Culturii, Guvernul României a propus, astăzi, trecerea în proprietatea Operei Naționale Române Iași a unei suprafețe de teren de 9.510 mp pe care se va construi un sediu nou, de mare capacitate, care să răspundă nevoilor culturale ale locuitorilor din județul Iași și din întreaga regiune.
Astăzi, s-a făcut un pas uriaș pentru demararea acestei investiții de anvergură, în condițiile în care finanțarea este deja asigurată prin Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar elementul lipsă îl reprezenta identificarea și alocarea amplasamentului pentru viitoarea construcție.
Le mulțumesc colegilor din Guvernul României și din administrația publică locală a județului Iași pentru sprijinul acordat în scopul realizării uneia dintre cele mai importante investiții în sectorul cultural din ultimele decenii. Îmi doresc ca asemenea investiții să se multiplice în toate provinciile istorice ale țării, pentru a crește accesul la cultură pentru cât mai mulți români.", a scris Raluca Turcan pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Captură Facebook Raluca Turcan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News