Investiții pentru prevenirea inundațiilor. Anunțul ministrului Ioan Deneş

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat luni, la Târgu-Jiu, că albia râului Gilort, în zona Novaci, unde au avut loc inundaţii în 2014, va fi amenajată pe o lungime de aproximativ 9 kilometri, totodată urmând să fie amenajate şi albiile afluenţilor, pe o lungime de 2 kilometri.

Ministrul Ioan Deneș a precizat că investiția se ridică la 96 milioane de lei.

Prima locaţie pe care am vizitat-o de dimineaţă a fost pe râul Gilort, la Novaci, cu un pod mai în amonte decât podul pe care eram în urmă cu cinci ani de zile, în 2014, când, ca turist, coborâsem de pe Transalpina şi am ajuns pe pod exact în momentul în care era vârful de viitură şi n-am văzut nici până atunci şi probabil nici de acum încolo o apă atât de tulbure şi atât de periculoasă cum am văzut atunci. (...) Azi dimineaţă, am vizitat un pod mai în amonte de acel pod din centrul Novaciului, ulterior am mers şi la Bengeşti Ciocadia, iar pe acea zonă avem pregătită o investiţie care parcurge ultimii paşi pentru a se termina partea de documentaţie, o investiţie de 96 de milioane de lei, în care vom amenaja aproximativ 9 kilometri de albie pe râul Gilort şi 2 kilometri amenajare albie pe afluenţi', a declarat Deneş, într-o conferinţă de presă.

Inundații devastatoare în 2014

 

În vara anului 2014, în localităţile Novaci şi Polovragi, câteva sute de gospodării au fost inundate din cauza viiturilor puternice. 'La ora actuală, investiţia a fost avizată de Administraţia Naţională Apele Române şi, după obţinerea avizelor şi acordurilor necesare realizării investiţiei, urmează procedura de avizare în CT-ul Ministerului Apelor şi Pădurilor. După aceste demersuri, vom face toate solicitările legale pe care le avem la dispoziţie, împreună cu autorităţile publice locale, de a obţine finanţări suplimentare la rectificarea din toamnă, pe care eu am speranţa şi sunt convins că va fi o rectificare pozitivă, în care să obţinem sume prin care să putem începe această investiţie', a spus ministrul. Totodată, Deneş a mers şi la Bengeşti Ciocadia, unde a dispus specialiştilor de la ABA Jiu şi SGA Gorj ca, prin planul tehnic pe care îl au la dispoziţie, să găsească soluţii de îndepărtare a unor blocuri de beton rămase în urma inundaţiilor din anii trecuţi.

Acțiune de ecologizare a zonei Drăgoieni

 

De asemenea, ministrul a mers în pădurea de la Drăgoieni, unde, alături de mai mulţi voluntari, a participat la o acţiune de ecologizare a zonei. 'Este o acţiune importantă pe care am mai făcut-o, o acţiune de mesaj, de transmitere a unui mesaj civic cetăţenilor, ca fiecare dintre noi să avem grijă să avem un mediu curat, acea acţiune la pădurea Drăgoieni, care, dacă doriţi, a fost o acţiune de sensibilitate pentru mine şi pentru colegii mei, unde, cu plăcere, am participat ca voluntar, alături de ceilalţi voluntari, la acţiunea de ecologizare a acelei zone de fond forestier, unde putem să spunem foarte hotărât că acea zonă de pădure aşteaptă cu braţele deschise cetăţenii din zona Târgu-Jiului să-şi petreacă minivacanţa, 1 Mai, în acea zonă în care să se relaxeze, cu o singură precizare: să aibă un sac menajer în care să-şi aduce hârtiile, pet-urile, să le ducă de acolo într-o zonă de container', a mai spus Deneş.

Vizita de lucru a ministrului Apelor şi Pădurilor în judeţul Gorj se va încheia cu inspectarea, la Rovinari, a prizei de apă şi a zonei silvice Cariera Roşia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel