Investiții de peste 150.000 de euro la Colegiul "Dinu Lipatti". Băluță: Sunt o prioritate

Daniel Băluță
Daniel Băluță

Primăria Sectorului 4 continuă și în 2019 investițiile în educație și în infrastructura școlară, începute și derulate anul trecut.

La începutul acestei luni, Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" - primul liceu de muzică înființat în România – a primit, din partea autorităților locale, cel mai frumos cadou, la aniversarea a 70 de ani de existență: o sală de festivități complet nouă, o curte proaspăt asfaltată, o clădire complet igienizată.

Toate acestea, printr-un efort financiar de peste 740.000 de lei (aproape 156.000 de euro), cu atât mai mult cu cât, o parte dintre alocările financiare pentru executarea și finalizarea lucrărilor au fost făcute în condițiile în care Primăria Sectorului 4 și, implicit, nici Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (DAUI) nu aveau încă un buget pentru acest an.


Derulate pe parcursul a doar trei săptămâni, lucrările au schimbat total interiorul celor mai frecventate spații ale liceului. Astfel, inițial, a fost alocată suma de 88.060 pentru lucrările de reparații și renovare la Colegiul Național de Arte.

Cu acești bani au fost reparați și zugrăviți pereții holurilor de la parterul și de la primul etaj al clădirii, scara de acces în internat, pereții sălii de festivități și ai sălii "Johann Sebastian Bach" și grupurile sanitare.

În același timp, a fost recondiționat parchetul sălii de festivități, au fost reparate grupul sanitar și instalațiile sanitare, a fost schimbat complet sistemul de iluminat, au fost montate 60 de lămpi de iluminat cu leduri, au fost montate uși noi.

Alți 152.000 de lei au fost investiți în dotarea sălii de festivități cu scaune noi, astfel încât aceasta să se ridice la standardele unei săli demne de un colegiu european.

Investițiile în reabilitarea clădirii și a sălii de festivități nu au fost suficiente, deoarece se impunea și reabilitarea curții colegiului.
Prin urmare, alți 500.000 de lei au fost alocați lucrărilor de asfalare a acesteia.

Pe lângă investițiile în infrastructură, Primăria Sectorului 4 susține constant performanța și încurajează actul educațional de calitate

În acest sens, Primăria Sectorului 4 oferă Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti", un suport financiar, în valoare de 50.000 de lei, pentru organizarea și desfășurarea Olimpiadei de interpretare vocală, instrumentală și studii teoretice muzicale, etapa națională 2019.

Nu este prima oară, când Primăria Sectorului 4 susține actul educațional de calitate


La finalul anului trecut, 30 de tineri muzicieni, elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti" din Sectorul 4, au  susținut pe scena Filarmonicii de Stat din Republica Belarus un concert extraordinar, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul a fost inițiat și organizat de Ambasada României din Belarus cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Sectorului 4 – care au susținut financiar participarea Orchestrei de suflători a Colegiului de Arte „Dinu Lipatti".

In 2016, Primaria Sectorului 4 a oferit Colegiului de Arte, suma de 60.000 de euro pentru achizitionarea unui pian.

"Investițiile în infrastructura școlară sunt o prioritate pentru Sectorul 4. O școală cu prestigiul Colegiului Național de Arte "Dinu Lipatti" merită tot efortul de care comunitatea este capabilă, astfel încât elevii și profesorii care ne aduc atâtea bucurii să aibă acces la condiții de studiu decente în care să performeze. Acum au sala de spectacole modernizată, clase igienizate, mai multe instrumente noi (numai pianul a costat 60.000 de euro) și curtea proaspăt asfaltată. Evident, vom continua să susținem financiar grupurile de copii care participă, din partea unității de învățământ și implicit din partea noastră, a Sectorului 4, la evenimente de prestigiu, atât în țară, cât și în străinătate.", a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel