Se poate în România!
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a fost întrebat de analistul politic Bogdan Chirieac, despre cum reușește să primească investitorii un județ. ”Eu nu am spus niciodată ”mai stăm”. Eu am spus ”veniți”, pentru că este foarte important” afirmă președintele CJ Dâmbovița, adăugând că ”în primul rând, creăm locuri de muncă”. ”În al doilea rând, investitorii serioși și puternici trag și alți investitori puternici. Numai în zona Ulmi, avem 5 fabrici lângă Arctic, care au venit aproape de Arctic ca să investească în zona respectivă. Se trag unii pe alții” a continuat Corneliu Ștefan.
Liderul de județ mai spune că nu au nicio problemă de servicii, precum capacitate electrică. Mai mult, a dezvăluit timpul record în care acordă documentația atât de necesară investitorilor: ”Din punctul de vedere al CJ Dâmbovița, tot ce înseamnă autorizații și tot ce avem de emis din partea CJ Dâmbovița, să știți că la mine nu a stat niciun investitor mai mult de 24 de ore. În maximum 24 de ore, a primit tot de la certificatul de urbanism la autorizația de construire, am dat pe loc!”.
Totodată, Corneliu Ștefan încă nu dă cifre. El spune că la final de 2024 se va vedea cu cât au crescut investițiile în județ, când vor fi finalizate mari proiecte. El a amintit că au cel mai mare teren de golf la Niculești, lângă București. ”Cred că sunt foarte puțini din București care vin aici. Vin din toată Europa, este cel mai are teren din Europa pentru Champions League, pentru golf. La inaugurare, îl chemăm și pe dl. președinte Iohannis (după ce Bogdan Chirieac i-a spus glumind, ”sunteți fan Iohannis, că el îndemna” n.r.). și pe Victor Ponta. E o investiție 100% privată” a mai spus președintele CJ, adăugând că investiția totală este de 60.000.000 de euro. Se află la 15 kilometri de București. ”De la aeroport, faci 15 minute” a mai spus Corneliu Ștefan. Este singurul teren de golf din România cu 18 găuri.
Vezi mai multe informații în video: de la minutul 25:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News