Investiţiile străine directe au crescut cu peste 2,84% în primele opt luni

Investiţiile străine directe au crescut în primele opt luni din 2019 cu 2,84% faţă de perioada similară a anului trecut, la 3,581 miliarde de euro, conform datelor publicate luni de Banca Naţională a României, scrie Agerpres. 

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,581 miliarde de euro (comparativ cu 3,482 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,582 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 999 milioane euro", se menţionează în comunicatul BNR.

În perioada ianuarie-august 2019, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut cu 0,8%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 3.777 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 3.777 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 16,53 milioane dolari, în creştere cu 42,6% faţă de perioada ianuarie - august 2018

La 31 august 2019, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 48,319, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,464 miliarde de dolari, în 5.362 de firme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel