Investitorii așteaptă următoarea decizie a lui Putin. Ce direcție vor lua banii

Sursă foto: Pexels (Anton Shkraba)
Sursă foto: Pexels (Anton Shkraba)

În urma retragerii mai multor companii din Rusia și a sancțiunilor internaționale, investitorii așteaptă următoarea mișcare a lui Vladimir Putin.

Prețurile petrolului se duc în sus, iar acțiunile sunt în creștere, pe măsură ce investitorii se îngrijorează în privința următoarelor decizii ale președintelui Putin. Starea de spirit de pe Wall Street este una apăsătoare

”Încă vedem aceste atacuri îngrozitoare și încă vedem sancțiuni aplicate la dreapta și la stânga împotriva Rusiei”, a spus Craig Erlam, analist de piață la OANDA.

Marile companii americane și occidentale se retrag din Rusia

Imaginea de ansamblu: izolarea Rusiei de restul lumii se accentuează. Occidentul ia acum măsuri pentru a se separa de sectorul energetic rusesc. Statele Unite au anunțat marți interzicerea importurilor de petrol și gaze naturale rusești, în timp ce oficialii Uniunii Europene au declarat că blocul va reduce importurile de gaze naturale rusești cu două treimi în acest an.

Gigantul petrolier Shell a anunțat marți că va opri achiziții de țiței din Rusia. Și mărcile americane emblematice, inclusiv McDonald's, Starbucks, Coca-Cola și PepsiCo au închis restaurantele din Rusia și nu își vor mai furniza produsele.

Dar comunitatea de informații din SUA nu crede că Putin este pe cale să reducă nivelul de agresiune. Directorul National Intelligence, Avril Haines, a declarat Congresului ca informatiile indica faptul că Putin vede conflictul din Ucraina ca pe un „război pe care nu-si permite sa-l piarda”.

Rusia și SUA, în război economic

Kremlinul a transmis miercuri că Statele Unite au „declarat un război economic Rusiei”. În acest context, investitorii se pregătesc pentru blocaje care vor persista ceva timp. Indexul CNN Business Fear & Greed se află pe teritoriul „fricii extreme”.

„Nu există o rampă clară de ieșire pentru Rusia, prin urmare cazul nostru de bază presupune multe luni de incertitudine accentuată, sancțiuni dure și prețuri ridicate la energie”, a transmis Ethan Harris de la Bank of America către clienții de săptămâna aceasta.
O necunoscută majoră este dacă și cum se va răzbuna Putin pentru sancțiunile dure pe care Occidentul le-a aplicat Rusiei în ultimele zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel